Răsturnare de situație în privința unui anunț venit din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)!
Asociaţia Pro Infrastructură susţine că scenariul realist indică 43,28 km noi de autostradă în 2019 iar cel foarte optimist 69,18 km, orice alte afirmaţii fiind “promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane şi minciuni gogonate”.
Asociaţia contrazice astfel declaraţiile purtătorului de cuvânt al CNAIR Alin Şerbănescu privind finalizarea a 118 kilometri de autostradă în acest an. “Scenariul realist ne indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km. Restul sunt doar promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane şi minciuni gogonate”, afirmă asociaţia, invocând declaraţii făcute “cu nonşalanţă” într-un interviu pentru Știrile Pro TV de către Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, potrivit cărora în 2019 vom inaugura 118 km de autostradă.
„La an nou, promisiuni vechi. Într-un interviu dat ieri la Pro TV , Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a declarat cu nonșalanță că în 2019 vom inaugura 118 km de autostradă.
În continuare autoritățile afișează disprețul și sfidarea din anii trecuți, promițând cai verzi pe pereți. Avem și o nouă abordare de tipul “nu noi dăm termenele, constructorii spun că finalizează în 2019”. De parcă oficialii CNAIR sunt niște mielușei inocenți care nu înțeleg ce li se întâmplă.
Dacă antreprenorii nu respectă graficele de execuție și obligațiile asumate contractual, de ce nu sunt penalizați?! Este, evident, doar o altă fumigenă creată cu scopul de a ascunde fuga de răspundere și incompetența (i)responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Realitatea este cruntă. În 2019 pot fi inaugurați cu siguranță doar 43,28 km, adică loturile 3 (mai-iunie) și 4 (august-septembrie) ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva (între Holdea și Șoimuș).
În acest moment, este fezabil, dar dificil, ca la finalul lui 2019 să circulăm pe încă aproximativ 8 km din Autostrada A10 între Sebeș și nodul Alba Iulia Sud, pe bretele scurte de acces de la Lancrăm. Restul tronsonului (până la Alba Iulia Nord) nu poate fi gata în 2019, realist vorbind.
Iar sectorul de 17,9 km din Autostrada Transilvania (A3) dintre Iernut și Chețani are doar șanse teoretice să fie deschis până la sfârșitul lui 2019 din cauza problemelor financiare ale constructorului (Astaldi) și birocrației nerezolvate.
Așadar, scenariul realist ne indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km. Restul sunt doar promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane și minciuni gogonate”, scrie asociația într-un mesaj publicat pe Facebook.
Vezi și Atomica a fost lansată! Viorica Dăncilă ar urma să-l trădeze pe Liviu Dragnea – Mișcare făcută pe la spate
Vești proaste pentru toți abonații telefoniilor mobile! Ce mare lovitură le pregătesc RCS-RDS, Vodafone, Orange și Telekom clienților lor
EXCLUSIV Cel mai vocal PSD-ist a dat lovitura! Afacerea lui Codrin Ștefănescu a explodat
Răsturnare de situație! Câți kilometri de autostradă ar putea fi gata în acest an
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



