RATB anunţă schimbări majore! La ce lucrări dă drumul în luna iulie - Investiție de peste un milion de euro

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 26-06-2018 18:10

Actualizat: 26-06-2018 17:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

RATB anunță schimbări majore! În luna iulie, Regia Autonomă de Transport București va da drumul la lucrări. Investiția depășește un milion de euro.


Marți, RATB a făcut public faptul că va începe, în prima decadă a lunii iulie, delimitarea liniilor de tramvai 1 şi 10 de traficul rutier, lungimea traseului celor două linii fiind de 21,6 kilometri, iar costul total al investiţiei se va ridica la 6,28 milioane de lei.


„Primăria Capitalei dă undă verde lucrărilor de delimitare a liniilor de tramvai 1 şi 10 de traficul rutier general. RATB) va începe, în prima decadă a lunii iulie, lucrările de separare prin montarea de garduri, stâlpişori sau borduri între calea de rulare a tramvaielor şi carosabil. În aceste zile se derulează formalităţile pentru preluarea amplasamentului, urmând ca RATB să înceapă lucrările până la data de 10 iulie a.c.", se arată într-un comunicat al Regiei, citat de
Agerpres.


Lungimea traseului celor două linii de pe inelul central al oraşului care urmează a fi delimitate este de 21,6 kilometri, din care 19,6 kilometri de traseu va fi delimitat cu gard de protecţie, iar circa 2 kilometri va fi delimitat cu stâlpi flexibili. Costul total al investiţiei este de 6.281.261 lei (TVA inclus).


RATB va realiza lucrările în regie proprie pentru două dintre cele patru tronsoane ale traseului, în lungime totală de 8,16 kilometri, din care circa 2 kilometri - stâlpişori. Pentru restul traseului, lucrările vor fi realizate de S.C. Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A.

Prin soluţia propusă, respectiv instituirea benzii proprii pentru acest traseu, se obţine o viteză sporită de exploatare şi o capacitate de transport cu 20% mai mare decât în prezent, susţin reprezentanţii Regiei de transport.

Traseul liniilor 1 şi 10 asigură preluarea călătorilor din sudul oraşului (la terminalul Romprim) şi transportul acestora pe un traseu circular, care atinge cele mai importante noduri de transport, precum Piaţa Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluţiei, Str. Viilor, str. Progresului, Răzoare, Pasaj Basarab, Bd. Nicolae Titulescu, Piaţa Victoriei, Sos. Ştefan cel Mare, Obor, Iancului, Baba Novac, Zona Dristor - Mihai Bravu, Calea Văcăreşti.

Vezi și Cătălin Ioniţă a fost înlocuit! Cine este şi ce avere are noul şef al Poliţiei Române

Ponta pregăteşte pasul următor: Cine este şi ce avere are omul pe care Pro România îl vrea premier

Reportaj. Între parfum de tei întârziat, valuri, nori și praf de pușcă
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri