Reacția PSD, după decizia lui Daniel Tudorache de a se suspenda din partid: 'Este un gest de onoare'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 21-11-2020 14:45

Actualizat: 21-11-2020 14:47

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

PSD consideră că decizia lui Daniel Tudorache de a se suspenda din partid "este un gest de onoare" şi îşi exprimă speranţa că fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei "îşi va dovedi nevinovăţia".


"Partidul Social Democrat a luat act de decizia lui Daniel Tudorache de a se suspenda din partid. Este un gest de onoare. Suntem convinşi că Daniel Tudorache va clarifica toate aspectele care îl vizează şi îşi va dovedi nevinovăţia", se arată într-un comunicat al PSD, transmis sâmbătă AGERPRES.

Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei, a anunţat, sâmbătă, că s-a autosuspendat din Partidul Social Democrat.

"În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat şi sper ca Justiţia să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol şansele reale de câştigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani şi în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică", a scris Tudorache, pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că, până la sfârşitul anului, atribuţiile de preşedinte al PSD Sector 1 vor fi preluate de preşedintele executiv.


Sâmbătă dimineaţa, procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au anunţat că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dan Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor.

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte două persoane fizice, fosta soţie şi o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influenţă.

Celor trei inculpaţi li s-au fixat cauţiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie 2020: un milion de euro pentru Dan Tudorache, 200.000 de euro pentru fosta soţie şi 75.000 de euro pentru persoana fizică aflată în anturajul primarului, a precizat DNA, informează agerpres.ro
Citește și:

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri