Reacție în forță, la plângerea penală depusă de Robert Negoiță împotriva lui Traian Băsescu: O strategie destinată eșecului

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 09-07-2019 14:37

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După ce primarul Sectorului 3 a depus o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu, PMB București a reacționat în forță.


Robert Negoiţă a intrat în campanie electorală pentru alegerile de anul viitor, susţine Organizaţia Municipiului Bucureşti a Partidului Mişcarea Populară (PMP), după ce Negoiţă a menţionat marţi că s-a prezentat la Parchetul General pentru a depune o plângere penală privind situaţia spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă retrocedate în Sectorul 3.


„Primarul Sectorului 3 a intrat în campanie electorală pentru alegerile de anul viitor, urmând o strategie în doi paşi: delimitarea de PSD şi demonizarea celui care a ridicat standardele de bună guvernare în timpul mandatului său de primar al Municipiului Bucureşti, Traian Băsescu. O strategie destinată eşecului, pusă în practică în grabă, care deconspiră teama cea mai mare a lui Robert Negoiţă: după ce nu va mai fi primar, acesta va trebui să se prezinte la Parchet pentru a explica cum au fost cheltuite fondurile Primăriei Sectorului 3", se arată într-un comunicat al Organizaţiei Municipiului Bucureşti a PMP.


Potrivit sursei citate, Negoiţă şi-a găsit o nouă meserie, cea de „delator".


"Bietul om e disperat. A mai trecut un mandat şi nu a făcut nimic în Sectorul 3. Îi e ruşine că e PSD-ist şi e conştient că bucureştenii nu mai dau doi bani pe promisiunile lui. Din expert în tunuri imobiliare fără taxe şi impozite plătite la stat, a ajuns primar şi acum şi-a găsit o nouă meserie, pe cea de delator. Demersul de astăzi al PSD-istului Robert Negoiţă arată disperarea cu care acesta se agaţă de fotoliul de primar al Sectorului 3 pentru a nu fi tras la răspundere cu privire la ilegalităţile comise în cheltuirea banilor publici. După 7 ani de mandat de primar, vine astăzi cu o mare descoperire referitoare la fapte care s-ar fi petrecut acum 15-20 de ani. Este un spectacol ieftin, conceput de Negoiţă doar pentru a-şi acoperi neputinţa şi şmecheriile, care sfidează inteligenţa şi bunul simţ al bucureştenilor", susţine Organizaţia Municipiului Bucureşti a Partidului Mişcarea Populară.

Conform sursei citate, după alegerile din 26 mai, la care românii au sancţionat "dramatic" la vot principalul partid de guvernământ, Robert Negoiţă a conştientizat că nu mai are şanse să obţină, în 2020, un nou mandat de primar.

Primarul Robert Negoiţă a anunţat, marţi, că depune, la Parchetul General, o plângere penală cu privire la situaţia spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă retrocedate în Sectorul 3.

La intrarea în Parchetul General, marţi, Robert Negoiţă a spus că proprietarii au avut sprijin "masiv" din partea instituţiilor statului. În opinia lui Negoiţă, "această grupare organizată, acest grup infracţional" este vinovat de tot ce s-a întâmplat. Întrebat de jurnalişti dacă sunt implicaţi foşti primari ai Capitalei, el a răspuns afirmativ.

"Păi una dintre retrocedările celebre a fost semnată de către domnul Băsescu în ultima zi de mandat, următoarea zi era deja la Cotroceni", a precizat Negoiţă, menţionând că se referă la un teren semnificativ din zona IOR.

Vezi și

EXCLUSIV Avocatul Elenei Udrea face dezvăluirea momentului! Planurile fostului ministru


Mare atenție! Riscați amenzi uriașe sau chiar închisoarea pentru această faptă

Elena Udrea a ajuns în România! Cum își umple conturile fosta ‘Blondă de la Cotroceni’

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri