Record în agricultură! Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a făcut vineri, un anunț extrem de important. Șeful Agriculturii a afirmat că aceasta este cea mai mare producție obținută vreodată.
Daea a declarat că recolta de porumb boabe a României a depășit 14,5 milioane de tone în acest an, producția medie obținută fiind de aproape 6 tone la hectar.
„Mai sunt încă suprafețe de recoltat în zona Transilvaniei, însă producția medie la porumb nu va putea fi influențată. Este cea mai mare obținută vreodată: 5.800 de kilograme la hectar, aproape 6 tone, și sigur că va fi și cea mai mare producție totală de porumb boabe a României", a precizat ministrul Agriculturii, pentru Agerpres.
Potrivit datelor statistice publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), producția totală de porumb boabe s-a majorat în acest an cu aproape 45%, comparativ cu anul 2016, în condițiile în care anul trecut recolta de porumb a fost puțin peste 10 milioane de tone, la o medie de 4 tone la hectar, iar față de producția record din 2014, de 11,3 milioane de tone, este cu 28% mai mare. În 2014, randamentul a fost de 4,48 tone/ha.
În 2015, România a raportat o producție totală de porumb boabe de 8,87 milioane de tone și o medie de 3,5 tone la hectar. În ultimii 10 ani, suprafața cultivată cu porumb s-a situat între 2,3 și 2,7 milioane de hectare, cu un singur an — 2010 — în care suprafața nu a depășit 2,1 milioane hectare la nivel național, scrie sursa citată.
Vezi și Rupe NORMA! Cine este cunoscuta prezentatoare TV, cu o experiență de 10 ani în televiziune, care are afaceri de sute de mii de euro
EXCLUSIV! Acuzații fără precedent: CSM nu l-ar fi informat pe președintele Iohannis într-o problemă importantă
Kaufland dă o nouă lovitură: Mutarea prin care se va detașa simțitor de concurență
Record în agricultură! „Este cea mai mare producție obținută vreodată!”
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 01-12-2017 12:39
Trending

11 aprPolitica
Fotografia cu Nicușor Dan care i-a adus un val de critici, înainte de Paște. Unde a fost surprins președintele și ales ales cu cine. FOTO

11 aprEntertainment
Obiceiu bizar pe care îl aveau Elena și Nicolae Ceaușescu de Paște. Sărbătoreau atipic Învierea

11 aprActual
CNAIR anunță restricții de circulație până pe 13 aprilie 2026. Lista completă de drumuri vizate și ce amendă primești

09:48Actual
STB de Paște. Programul pentru transportul public din Capitală

37 minute în urmăActual
Mall deschis de Paște în București. Un supermarket cunoscut i-a urmat exemplul, pentru 12 aprilie
Articole Similare

10 aprSocial
Actul pe care nimeni nu are voie să ți-l mai ceară. Este lege, se ia amendă

10 aprSocial
Pensie nouă în România. Proiectul de lege care ar trata pensionarii ca în SUA este în Parlament deja

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social



