Bursa de la Bucureşti, catalogată piaţă emergentă secundară de agenţia de evaluare financiară FTSE Russell, este a doua cea mai performantă piaţă de capital din Uniunea Europeană de la începutul anului 2019, în contextul în care indicele principal BET s-a apreciat cu 33,9%, potrivit datelor agregate de ZF. Cu tot cu dividende, Bursa românească are un avans de 45,6% în această perioadă.
Spre comparaţie, primul loc este ocupat de Bursa de la Atena, care prin prisma indicelui ATHEX a livrat investitorilor un randament de 47,1%. Cu tot cu dividende, grecii înregistrează o creştere de 50,9%.
„Bursa românească s-a încadrat pe un trend de creştere în corelare cu pieţele externe, motiv pentru care am avut o creştere susuţinută pe această întreagă perioadă. Ritmul mai accelerat de creştere a fost potenţat pe de o parte de o revenire asupra efectelor OUG114, care a depreciat masiv bursa la sfârşitul anului 2018, dar şi de o încredere în creştere a publicului investitor în viitorul pieţei de capital autohtone prin prisma emergenţei sale consemnată de FTSE Russell“, spune Mihai Chişu, analist pe piaţa de capital.
Creşterea economică, rezultatele financiare îmbunătăţite, estimările de dividende şi posibilităţile alternative de plasament cu randamente extrem de reduse au făcut şi vor face din bursă un vehicul investiţional tentant şi în perioada următoare, adaugă el.
Dacă ZF scria la finalul primului semestru din 2019 că analiştii consideră că pragul de 9.000 de puncte, de care indicele principal BET era foarte aproape, reprezintă un reper important, iar dacă Bursa românească l-ar atinge ar putea urma creşteri ale preţurilor acţiunilor, în decembrie 2019, indicele BET se apropie de pragul psihologic de 10.000 de puncte, iar unele acţiuni, printre care şi Banca Transilvania, sunt la maximul istoric, arata zf.
Vezi și:Răsturnare de situaţie! Marcel Vela şi Guvernul Orban lovesc în poliţişti! Sindicalişii ameninţă
Veste mare-Se vor da mai mulți bani din partea statului
Record de performantă pe piaţa de capital din Uniunea Europeană!
Trending

10 febActual
45.000 de lei amendă pentru românii care stau la curte și fac un gest banal în ograda lor. Obiceiul nu este sănătos pentru mediu și poți face inclusiv închisoare

10:01Politica
Ce s-a ales de cei 40.000 de români care au semnat promisiuni pentru case la 35.000 de euro, de la George Simion. Mulți nu au citit un paragraf-cheie din contract

10 febActual
Care este numele real al lui Bobby D. Influencerul suveranist a avut multe legături cu conducerea PSD

10 febActual
Cea mai iubită ofertă de la Lidl a revenit din 9 februarie în magazine. Românii vor da mai puțini bani pe cantități mult mai mari

10 febEntertainment
Gratuit pentru toți clienții Digi în luna februarie. Nu vor avea de achitat niciun leu în prima lună, apoi vor plăti câte 3 lei pe lună

12:04Actual
„Trebuie să-i rupă picioarele lui George Simion”. Șah la Dragoș Sprînceană dat de Cozmin Gușă (VIDEO)

10 febPolitica
Judecătorul de la CCR, susținut de PSD, aruncă reforma pensiilor speciale în aer după ce și-a luat concediu paternal

10 febActual
Diana Șoșoacă își continuă tirul asupra Parlamentului European: „Iad! Hai să mai exorcizăm câțiva”

08:41Actual
S-a terminat pentru frații Pavăl de la Dedeman. Cei doi miliardari nu mai controlează firma unde dețin suprafețe impresionante

10 febEntertainment
Moneda veche care se vinde cu 5.000 de euro bucata. Posesorii săi pot să facă avere, acesta este doar prețul de pornire pentru colecționari
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



