Piața serviciilor digitale va intra într-o nouă etapă după ce Uniunea Europeană a decis să introducă reguli mai dure pentru giganții tehnologici. Astfel, utilizatorii vor avea parte de o experiență mult mai bună de acum înainte.
(CITEȘTE ȘI: Impozite de trei ori mai mari în România. Această categorie de români ar putea avea de suferit din cauza majorărilor uriașe!)
Noile reguli impuse de UE pe piața serviciilor digitale
Potrivit noilor reguli, Apple va trebui să permită utilizatorilor de iPhone și iPad din Uniunea Europeană să descarce aplicații de pe magazine terțe. Această măsură va avantaja dezvoltatorii, care sunt nemulțumiți de taxa de 30% pe care compania americană o percepe pentru achizițiile făcute în AppStore.
Totodată, Google va trebui să-i lase pe utilizatorii Android să selecteze un browser și un motor de căutare preferat atunci când își configurează pentru prima dată dispozitivele. Până acum, aceștia beneficiau în mod implicit de browserul și motorul de căutare Google Chrome. Această regulă ar putea avantaja browserele rivale precum Opera și Firefox, dar și motoarele de căutare concurente, precum Ecosia și DuckDuckGo.
Google trebuie să modifice rezultatele căutărilor pentru a atrage mai mult trafic pe site-urile independente care compară prețurile produselor și pe cele de rezervare a călătoriilor. Până acum, Google își direcționa utilizatorii către platformele sale. În plus, utilizatorii aplicațiilor de mesagerie precum Signal și Viber vor putea să trimită mesaje direct persoanelor care folosesc platformele Messenger și WhatsApp de la Meta.
Ce efecte vor avea noile reguli asupra utilizatorilor europeni
Potrivit noilor reguli, cetățenii europeni își vor putea gestiona mai bine datele personale deținute de giganții internetului, putând să interzică de acum înainte ca istoricul de utilizare al unei aplicații să fie utilizat și de alte aplicații deținute de aceeași companie.
Toate acestea sunt prevăzute în Regulamentul privind piețele digitale, care a intrat în vigoare pe 7 martie 2024. Regulamentul a fost conceput pentru a asigura o concurență echitabilă între giganții tehnologici și companiile mai mici. În plus, se dorește ca serviciile digitale de bază să fie mai ușor și mai ieftin de accesat. În cadrul acestui nou regulament sunt prevăzute totodată amenzi de până la 10% din veniturile globale ale unei companii și de până la 20% pentru încălcări repetate.
Această lege vine după ce ani la rând, giganții tehnologici au fost acuzați că monopolizează piețele digitale și folosesc datele personale ale consumatorilor pentru a-și consolida puterea sau pentru a identifica noi piețe pe care să le domine.
(NU RATA: Legea privind hărțuirea la locul de muncă a fost modificată. Au fost incluse mai multe tipuri de abuz)


















