REPORTAJ. Deportați, înfometați, umiliți, basarabenii nu și-au uitat ISTORIA, încă strigă „Unire cu Patria-Mamă”

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 27-03-2018 11:45

Actualizat: 27-03-2018 15:00

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Chișinău, 25 martie, 2018. Un soare zelos topește zăpăda căzută deunăzi, pe străzile Chișinăului. Românii de pe ambele maluri ale Prutului se adună azi în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, al doilea oraș ca mărime din România Mare, acolo unde vor cere ReUnirea Basarabiei cu Patria-Mamă.


Organizatorii au anunțat că vor fi 100.000 de oameni. „Oare chiar vor fi atâția?”, e întrebarea care pune monopol pe gândurile mele. Cu o oră înaintea evenimentului, grupulețe de câte șapte-opt oameni încep să se ivească pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Ajungem la Piața Marii Adunări Naționale, acolo unde sunt doar câteva sute persoane și polițiștii - atât în uniformă, cât și în civil -, dar mai e o oră până la Marea Adunare Centenară.


Că tot aveam timp, am zis să facem o scurtă vizită și la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Frumos muzeu, dar, parcă, mai frumos a fost Centrul de Istorie Militară, pe care l-am văzut sâmbătă. Basarabenii nu și-au uitat istoria. La Centrul de Istorie Militară găsești informații despre toate episoadele din trecutul acestei provincii românești, anexată de Imperiul Rus la 1812, în urma Păcii de la București.


Apoi ți se prezintă informații legate de luptele din Primul Război Mondial, informații despre Sfatul Țării, cel care a votat Unirea cu Patria-Mamă la 27 martie 1918, despre Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care România a cedat Basarabia, despre deportările basarabenilor, despre Al Doilea Război Mondial și recâștigarea Basarabiei, precum și despre ceea ce a urmat după actul de la 23 august 1944: deportări, înfometare și un întreg proces de dezromânizare.






Dar ce a zburat timpul! Mai sunt 15 minute și începe Marea Adunare Centenară. Ne grăbim și numaidecât ajungem la eveniment. Piața a început să se umple. Mii de români de pe ambele maluri ale Prutului și-au făcut, între timp, apariția.

Principalele partide din România, și ele prezente


Sunt multe pancarte unioniste, dar și mai multe steaguri ale partidelor politice. PUN (Partidul Unității Naționale)-ul, unde este președinte de onoare fostul șef de stat al României, Traian Băsescu, pare cel mai bine reprezentat. Mai sunt steaguri cu PNL și Partidul Liberal din Moldova.

Încep discursurile. Sunt invitați atât lideri politici de la București, precum și din Basarabia. Din România au vorbit Traian Băsescu, liderul USR, Dan Barna, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, dar deputatul PNL, Daniel Gheorghe. Se anunțase și liderul PNL, Ludovic Orban, dar nu a mai venit.

În mulțime au mai fost prezenți Eugen Tomac și Constantin Codreanu, de la PMP, Liliana Mincă, de la ALDE, și Șerban Nicolae și Titus Corlățean, de la PSD.

Având în vedere că toate principalele partide din România și-au trimis reprezentanți la Marea Adunare Centenară, idealul ReUnirii pare tot mai realizabil.

Ce ne-a atras atenția în mod deosebit


În mulțime, unul dintre oficialii Muzelului Bucovinei din Suceava împarte afișe pentru a se face propagandă, printre altele, în școlile, primăriile și băncile din Basarabia.

În  acestea li se reamintește basarabenilor ceea ce a spus Ștefan cel Mare, anume că „nu există popor și limbă moldovenească” și că moldovenii au fost și vor rămâne pe veci români.



Dintr-odată, din difuzoare, nu se mai aud vocile oamenilor politici și nici cele ale organizatorilor, ci „Hora Unirii”. Românii încing o horă și evenimentul se termină. Să fie începutul coborârii de pe cruce a Basarabiei? Conform organizatorilor, la Marea Adunare Centenară, au fost prezente peste 48.000 de persoane.

P.S.: Astăzi, 27 martie 1918, se împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România! La mulți ani, România Mare!

Vezi și EXCLUSIV! (SURSE) Ce cunoscută bancă își ÎNGROAPĂ trecutul în luna iunie – Ar urma să DISPARĂ de pe piața locală

Andrei Gheorghe declanşează un SCANDAL IMENS în Biserică: Preoţii ‘s-au încăierat’ după slujba de sămbătă – acuzaţii dure

Florin Călinescu pornește o adevărată revoltă: “Câtă nesimțire! Aș face un TRIBUNAL doar pentru ăștia! PUȘCĂRIEEE…”
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri