Ringier România a câştigat prin licitaţie publică, în SEAP, contractul pentru a realiza o revistă a Primăriei Sectorului 1, un contract de 2 milioane de euro pe 4 ani.
La procedura de achiziţie publică începută în 16 septembrie 2017 au participat trusturi importante de presă, precum Ringier sau Burda, precum şi companii fără experienţă în media.
Iniţial, spre surprinderea întregii prese, a câştigat o asociere cu doar patru angajaţi şi care, în procedurile de contestare care au urmat, s-a dovedit că nu îndeplinea condiţiile.
Prin comparaţie, Ringier România are aproape 500 de angajaţi şi îşi alesese tipografia Monitorul Oficial drept partener de tipar al revistei.
Pe 26 iulie 2018, Primăria comunică către Ringier că „oferta dumneavoastră a fost declarată câştigătoare”.
Ringier România a discutat cu reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 şi i-am anunţat zilele trecute că am decis să nu semnăm contractul şi să nu realizăm revista.
Nu vom realiza profitul estimat din proiect, vom pierde chiar şi garanţia în bani depusă la licitaţie, dar e mai important să păstrăm încrederea publicului nostru.
Decizia Ringier are la bază principiul fundamental de a nu pune sub niciun fel sub semnul întrebării reputaţia de nonpartizanat a cotidienelor Libertatea, Gazeta Sporturilor, a siteurilor şi a revistelor noastre, conform libertatea.ro
Vezi și
Lovitură de proporții dată de Florin Călinescu! Suma uriașă care i-a intrat în conturi
ANCOM avertizează! Puteți lua amenzi usturătoare dacă aveți aceste electronice în locuință
Toți șoferii de mașini diesel sunt vizați! Cât mai pot circula


















