Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc a transmis că PSD propune un program guvernamental de industrializare pe bază de licenţă cu ajutorul căruia România, în loc să cumpere medicamentul anti-COVID Remdesivir, ar putea să achiziţioneze licenţa şi să îl producă.
"Guvernul actual a eşuat în gestionarea pandemiei. Nu are răspunsuri. Nu are soluţii pentru problemele de azi. Cu siguranţă nu va avea soluţii pentru problemele de mâine. E nevoie de un Guvern nou care să vină cu soluţii curajoase. PSD a început să prezinte soluţiile pentru o nouă guvernare. Există răspunsuri rapide la problemele pandemiei.
Iată una dintre ele: PSD propune un program guvernamental de industrializare pe bază de licenţă. Cum ne poate ajuta acest program în pandemie? De exemplu, în loc să cumpărăm medicamentul anti-COVID Remdesivir, am putea să cumpărăm licenţa şi să îl producem noi, aici în România. L-am produce mai ieftin, am crea locuri de muncă şi am creşte industria naţională de medicamente. Ungaria şi Bulgaria au făcut deja acest lucru. Ar putea şi România", a spus Cazanciuc, într-un mesaj video pe Facebook.
El a adăugat că programul propus de PSD ar permite ţării noastre să devină producător de kituri de testare şi de tratamente integrale anti-COVID.
"Avem soluţii! Este nevoie de o nouă guvernare care să ştie să le aplice", a arătat acesta, informează agerpres.ro
Citeşte şi:
Codul Muncii are parte de modificări! Ministrul Violeta Alexandru a făcut anunțul
Vești proaste pentru anumiți pensionari! Veți rămâne fără pensie
Andi Manciu, linie directă către Klaus Iohannis! Legătura consilierului lui Ludovic Orban cu Cotroceniul


















