În 2024, comparativ cu 2022, s-au înregistrat cu aproape 20-25% mai multe atacuri cibernetice asupra României, rezultând până la 50.000 de tentative de atacuri ale hackerilor în fiecare zi. Atacurile cibernetice și criminalitatea informatică sunt tot mai numeroase și mai sofisticate în întreaga Europă, nu numai în România. Se preconizează că această tendință va continua să crească în viitor, date fiind previziunile conform cărora 41 miliarde de dispozitive la nivel mondial vor fi conectate la internetul obiectelor până în 2025.
„Sunt între 25.000 și 50.000 de tentative în această direcție are atacatorilor cibernetici. În momentul de față, România este una dintre statele sigure din perspectiva aceasta. Este evident că mai există și breșele de securitate și anumite atacuri cibernetice reușesc cel mai mult din cauza erorilor umane sau din cauza unor software-uri care nu sunt adaptate la zi. Și din acest punct de vedere, noi suntem, ca și țară, foarte bine poziționați, dar vrem să fim și mai buni. Din acest motiv suntem în momentul de față în lucru cu tot ce înseamnă cloud guvernamental, care presupune cea mai nouă tehnologie din punct de vedere al datelor care poate să existe atât pe piață la nivel mondial, automat și din punct de vedere al securității cibernetice”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, la Antena 3 CNN.
Vezi și: Decizia luată de Marcel Ciolacu, după ce hackerii i-au „furat” buletinul. „E clar că avem de-a face cu un război hibrid”
Inteligența Artificială crește exponențial
Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, a transmis că Inteligența Artificială este un proces care a crescut exponențial aproximativ de 10 ori în fiecare an. De asemenea, acesta mai spune că AI și-a dublat și a crescut capacitatea de procesare inteligentă artificială, iar astăzi, la nivel mondial, sunt aproximativ 7 miliarde de softuri care folosesc tehnologii AI.
„În septembrie, anul trecut, am lansat în dezbatere strategia de inteligență artificială, pe de o parte pentru a proteja drepturile românilor, dreptul de a fi uitat, dreptul de a nu fi folosite datele biometrice ale românilor. Și doi, pentru a crea un context atunci când vorbim despre inovare și companii care investesc în această tehnologie foarte importantă, să creăm contextul în care companiile, universitățile, institutele de cercetare pot să profite de această nouă tehnologie”, a conchis ministrul
Citește și: Suma uriașă pe care Parlamentul a investit-o în sistemele de securitate! Cum au reușit, totuși, hackerii să spargă baza de date a Camerei Deputaților













