România ar putea deveni independentă energetic. Nicolae Ciucă: 'Există speranțe să putem să folosim capacitățile românești pentru a putea să ne atingem acest obiectiv'

Autor: Ion Motea

Publicat: 07-12-2021 12:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a precizat că România poate să atingă independența energetică în următorii 5 ani.


"Există speranţe să putem să ne folosim capitalul românesc, să putem să folosim capacităţile româneşti pentru a putea să ne atingem acest obiectiv de realizare a independenţei energetice într-un orizont de timp pe care l-am înţeles de la domnul ministru al Energiei că poate să nu depăşească 5 ani
", a spus Nicolae Ciucă.


 

Premierul a participat la Bilciureşti la prezentarea proiectului şi recepţia Staţiei de uscare gaze naturale - Grup 145.


"Tot ceea ce ţine de sistemul energetic şi de asigurarea capacităţilor energetice reprezintă o prioritate pentru Guvernul României. Nevoia de a găsi soluţii pe termen mediu şi lung de asemenea se află în primele trei priorităţi ale Guvernului şi, pentru că la început spuneam că am văzut că există potenţial, am avut o discuţie cu domnul ministru al Energiei, cu domnii directori ai Romgaz şi Depozgaz şi am decis ca, pe data de 20 decembrie, la şedinţa de Guvern, dumnealor să vină şi să prezinte proiectele agreate în comun pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea capacităţilor de extracţie şi depozitare la nivel naţional. Este cât se poate de clar că avem nevoie de efortul comun şi de o aliniere a proiectelor şi programelor astfel încât să putem să ne atingem acest obiectiv
", a mai afirmat, în context, prim-ministrul Nicolae Ciucă, conform agerpres.ro.

Vezi și:


Se anunță noi restricții de Crăciun și Revelion! Premierul Nicolae Ciucă: ‘În funcție de evoluția indicatorilor de incidență în perioada următoare vom reveni cu hotărâri ale CNSU’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri