România are probleme mari. Deși ar trebui să ne bucurăm pentru începutul de an, 2018 aduce sancțiuni dure pentru țara noastră, deci, niciun prilej de bucurie. Uniunea Europeană este gata să ne ardă la buzunar din clipă în clipă, și asta pentru că avem probleme serioase în ceea ce privește colectarea și depozitarea gunoiului.
Potrivit libertatea.ro, România ar putea primi amenzi de 124.000 de euro pe zi pentru faptul că autoritățile nu au reușit să închidă depozitele municipale de deșeuri neconforme. Mai mult de atât, riscăm să plătim 200 000 de euro pe zi pentru lipsa colectării selective a deșeurilor.
„În ceea ce privește depozitele neconforme, pe care România trebuia să le închidă, situația, în momentul de față este următoarea: dintre cele 68 de depozite municipale și industriale, pentru care România a fost trimisă la CEDO, am reușit să închidem 11 depozite municipale și un depozit de deșeuri periculoase, urmând ca, până la sfârșitul anului, să fie închise încă trei depozite municipale. Cei asupra cărora statul se va îndrepta pentru a recupera penalitățile, în cazul în care depozitele nu vor fi închise, vor fi proprietarii acestor depozite”, a declarat ministrul mediului Grațiela Gavrilescu.
Vezi și Inedit! Cine s-a aflat în spatele funeraliilor Regelui Mihai-El s-a ocupat de toate detaliile
Comisia Europeană a decis, în data de 15 februarie 2017, să acționeze în judecată România la Curtea Europeană de Justiție (CEJ) pentru că autoritățile nu au reușit să închidă 68 de depozite municipale de deșeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor și mediu.
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că răspunderea României pentru încălcarea obligațiilor de transpunere a Directivei 201219/UE se poate concretiza atât în plata unei sume forfetare, stabilită la 1,740 milioane de euro, cât și a unor penalități achitate periodic și cuprinse între 2.000 și 124.0000 de euro/zi de întârziere, care se vor calcula de la termenul de transpunere, respectiv… 14 februarie 2014!
Vezi și Ce pensie încasează lunar socrul Princepelui Nicolae
România este luată în vizor de UE: Pentru ce am putea primi amenzi de peste 300 000 de euro pe zi din 2018
Trending

02 aprEconomie
Schimbarea Profi și Mega Image, de la 1 aprilie 2026. Puțini clienți au sesizat diferența

08:00Entertainment
Gabriela Cristea a rămas fără afacere. S-a zis cu cozonacii, zacusca și prăjiturile vedetei TV

02 aprActual
Tone de alimente pentru Paște, retrase de urgență. Inspecția veterinară a dat amenzi de un milion de lei

12:00Social
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

15:01Economie
Mugur Isărescu explică de ce ne afectează financiar războiul din Orientul Mijlociu. Consecințe asupra economiei României
Articole Similare

25-03-2026 21:02Externe
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

19-03-2026 08:22Externe
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15-03-2026 15:03Externe
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15-03-2026 14:26Externe
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15-03-2026 11:01Externe



