Guvernul Tudose va introduce o nouă taxă! Anunțul a fost făcut de ministerul Finanțelor, Ionuț Mișa, miercuri, la Antena 3.
Începând cu anul 2018, conform ministrului Mișa, angajatorii vor plăti o „taxă de solidaritate”, care va fi „de 2%”.
„Va mai fi o taxă de 2% care va reveni angajatorului", a anunţat Mişa. Ulterior, el a spus că este o taxă prevăzută la nivelul Comisiei Europene, care se aplică şi în sistemul de stat, şi în mediul privat.
„Există o directivă europeană care ne obligă să aplicăm un anumit procent fondurilor de salarii", a precizat ministrul Finanţelor, spunând că această taxă nu poate fi eliminată sau comasată cu alte categorii de contribuţii, conform Știripesurse.ro.
La sfârșitul lunii iulie, întrebat dacă s-a mai discutat despre introducerea taxei de solidaritate și care este concluzia, șeful Executivului, Mihai Tudose, a răspuns: „Concluzia, astăzi, este că putem să o trecem la discutate și uitate”. Tudose a precizat că, după simulările făcute, s-a constatat că efectele introducerii acestei taxe ar fi fost mai mult în planul imaginii. „Era prea puțin pentru a face ceva și prea mare deranjul”, a spus șeful Guvernului.
Ministrul Finanţelor a mai anunţat că impozitul pe venit va fi de 10% pentru toate persoanele, inclusiv pentru cei cu salarii de sub 2.000 de lei.
„Scăderea de la 16% la 10% va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 pentru absolut toate veniturile”, a precizat Mişa.
În ceea ce priveşte impozitul zero pentru salariile mai mici de 2.000 de lei, Ionut Mişa a răspuns: „Această măsură nu va fi implementată”.
În campania electorală PSD anunţa că impozitul pe venit va scădea de la 16 % (2016) la 0 % la 1 ianuarie 2018 pentru salariaţii care au minim 2.000 de lei brut pe lună şi de la 16 % la 10 % (2018) pentru cei cu un salariu brut lunar de peste 2.000 de lei.
Vezi și Dați ALARMA! 5.000 de locuri de muncă, puse la dispoziția românilor – salariul poate depăși chiar și 1.500 de euro
Își „DISTRUGE” concurența! Ce GIGANT din România va achiziționa un cunoscut spital și o întreagă rețea de clinici
Țiriac se dezvoltă și în online: Ce a lansat, recent, miliardarul român
Românii primesc o nouă lovitură din partea Guvernului PSD! Ce taxă va fi introdusă
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



