Vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Zotan Nagy-Bege, a afirmat că țara noastră, pentru această iarnă, trebuie să fie pregătită și pentru cel mai negru scenariu.
Pentru a trece peste această iarnă, trebuie luate în calcul absolut toate soluțiile posibile și imposibile, a precizat vicepreședintele ANRE.
„Pentru această iarnă, trebuie să fim pregătiți și pentru cel mai negru scenariu, trebuie să avem pe masă absolut toate soluțiile posibile și imposibile pentru a trece peste această iarnă”, a spus el, conform profit.ro, completând că „trebuie să umplem depozitele de înmagazinare de gaze la maximum posibil”.
„În niciun caz nu trebuie să ne mulțumim cu limita de 80% impusă de Uniunea Europeană, limită care în câteva zile va fi depășită, ar trebui să țintim un 90 – 95% pentru a fi cât de cât liniștiți în privința iernii care o să vină”, a afirmat Zoltan Nagy-Bege.
„Ne așteaptă o iarnă foarte complicată, și nu din punct de vedere meteorologic ci al asigurării aprovizionării cu gaze și energie, pentru că sunt foarte multe lucruri impredictibile. Nu știu ce se va întâmpla în piață, nu știu dacă va exista import de gaze din Rusia sau din alte surse și atunci este foarte bine că Dispecerul spune lucrurilor pe nume și se pregătește și pentru cel mai negru scenariu. Este important să fim pregătiți și pentru acest lucru, pentru ca să știm ce avem de făcut”, a mai spus vicepreședintele ANRE.
Românii trebuie să se pregătească de cel mai negru scenariu, pentru această iarnă! 'Nu știu dacă va exista import de gaze din Rusia sau din alte surse'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 15-09-2022 12:33
Trending

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

circa 1 oră în urmăSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



