Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) a avertizat că țările europene se confruntă cu un risc fără precedent la adresa livrărilor de gaze naturale în cursul acestei ierni, după ce Rusia a întrerupt majoritatea livrărilor de gaze prin conductă, scrie agerpres.ro
Într-un raport trimestrial publicat luni, IEA susţine că ţările membre ale Uniunii Europene vor trebui să reducă consumul de gaze cu 13% pe parcursul iernii, în cazul în care Rusia opreşte complet livrările în contextul războiului din Ucraina. O mare parte din această reducere va trebui să vină de pe urma modificării comportamentului consumatorilor precum reducerea termostatelor cu un grad şi ajustarea temperaturii boilerelor precum şi de pe urma diminuării consumului din partea sectorului industrial şi a firmelor de utilităţi.
Un alt risc menţionat în raportul IEA este o iarnă târzie, care ar fi una deosebit de dificilă pentru că depozitele de gaze subterane funcţionează mai lent la finele sezonului deoarece există o cantitate mai mică de gaze şi o presiune mai redusă în depozitele subterane. Uniunea Europeană şi-a umplut deja depozitele de gaze până la 88% din capacitate, depăşindu-şi obiectivul privind un grad de umplere de 80% înainte de venirea iernii. IEA pleacă de la ipoteza că va fi nevoie de un grad de umplere de 90%, dacă Rusia va decide să oprească complet livrările de gaze spre Europa.
Pentru a menţine stocurile de gaze la un nivel adecvat până la finele sezonului de încălzire, IEA a calculat că cererea trebuie redusă cu 9 până la 13% comparativ cu media din ultimii cinci ani. Dacă la această reducere se vor adăuga şi intrări modeste de gaze naturale lichefiate, asta ar asigura că depozitele de gaze vor rămâne umplute până la un nivel de 25% până la 30%.
Fără o reducere a consumului de gaze şi în eventualitatea unei opriri complete a livrărilor ruseşti începând din noiembrie, gradul de umplere a depozitelor ar putea coborî până la 5%, dacă în acelaşi timp doar cantităţi mici de gaze lichefiate vor fi livrate către UE. Aceasta ar creşte riscul unor perturbări de aprovizionare în eventualitatea unei iernii târzii. Chiar şi dacă vor avea loc intrări mari de gaze lichefiate, gradul de umplere a depozitelor va rămâne mai mic de 20%, arată analizele IEA.
Obiectivul este împiedicarea scăderii gradului de umplere a depozitelor astfel încât guvernele să fie nevoite să raţionalizeze consumul. IEA a calculat că gradul de umplere a depozitelor de gaze trebuie să rămâne peste pragul de 33% pentru o iarnă sigură, în caz contrar existând riscul unor perturbări în aprovizionare, în special dacă va avea loc o iarnă târzie, transmite AGERPRES
Rusia poate lăsa Europa în frig la iarnă! Avertisment îngrijorător de la IEA: Ne confruntăm cu un risc fără precedent
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



