Au fost găsite mai multe lucruri în timpul percheziției efectuate dimineață, în București și în alte patru județe.
În jur de 244.000 lei, 25.570 euro şi 37.500 forinţi, aparatură conexă domeniului medical şi diverse documente şi înscrisuri au fost descoperite de poliţişti în urma percheziţiilor efectuate vineri dimineaţă în patru judeţe şi în Bucureşti la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane bănuite de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii, informează un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Cele 14 persoane care sunt cercetate, au vârstele cuprinse între 26 şi 42 de ani, din judeţele Bihor, Arad şi Ilfov şi din Bucureşti şi faţă de trei societăţi comerciale cu sediile în Oradea şi în Capitală.
"În urma cercetărilor efectuate, reprezentanţii a patru societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, care aveau rolul de societăţi beneficiare, organizatoare/coordonatoare şi ai 17 societăţi comerciale din judeţele Bihor, Arad şi din municipiul Bucureşti - societăţi comerciale cu comportament tip 'fantomă' - administrate prin interpuşi de membrii grupului infracţional, sunt bănuiţi că, în perioada 2014 - prezent, ar fi creat un circuit comercial şi financiar bancar fictiv, în domeniul achiziţionării de bunuri. Achiziţiile ar fi vizat ochelari cu efect terapeutic, ceasuri de mână electronice ce au curea din material textil şi aparate laser semiconductor - terapeutic, prezentat sub formă de ceas de mână, saltele, plite cu inducţie, seturi de vase de pe piaţa intracomunitară şi extracomunitară (China), precum şi servicii de call center şi servicii de promovare şi vânzare a produselor respective pe piaţa internă".
"Astfel, în perioada menţionată, ar fi fost comercializate produse şi servicii în valoare de peste 30 de milioane de lei, în scopul eludării de către societăţile beneficiare a taxelor şi impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului, reprezentând TVA şi impozit pe profit. Pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale a celor în cauză, vineri, a fost desfăşurată o acţiune de amploare, în care au fost implicaţi peste 100 de poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei, inspectoratelor de poliţie judeţene Bihor, Arad, Ilfov, Braşov şi Prahova şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bihor, în cadrul căreia au fost efectuate 28 de percheziţii la domiciliile şi la imobilele unde exista suspiciunea că şi-ar fi desfăşurat activitatea infracţională cele 14 persoane cercetate în cauză", menţionează IGPR.
În urma acestor percheziții, au fost ridicate documentele contabile ale firmelor implicate, diverse înscrisuri, agende, sisteme de calcul, laptop-uri, aparatură conexă domeniului medical, 243.567 lei, 25.570 euro şi 37.500 forinţi.
Vezi și
Exclusiv Mega-cadou de Crăciun pentru Elena Udrea – ‘Semnalul’ pe care îl așteaptă avocatul său pentru a ataca
Atenție, români! Riscați amenzi usturătoare dacă nu sunteți racordați la acest serviciu
EXCLUSIV Adevărul despre doctorul despre care s-a spus că l-a operat pe Florin Busuioc! Ce urmează să facă, de fapt – Reacție dură a Spitalului din Craiova
S-a aflat! Ce au descoperit polițiștii în timpul percheziției
Trending

20 febEntertainment
Vilele lui Silviu Prigoană, scoase la licitație la un an de la moartea sa, pentru acoperirea datoriilor uriașe. Proprietatea din București și cea de la munte își caută proprietar

20 febActual
Fata lui fostului ministru Valeriu Stoica trăiește în puf. Are afaceri bănoase și scrie cărți pentru copii cu purceluși, cămile și pisicuțe

20 febActual
Astrograma lui Călin Georgescu indică pericole majore pentru ex-candidat. Mădălin Ionescu i-a prezis viitorul imediat

20 febActual
Planuri mari pentru miliardarul ucrainean care a pus mâna pe comoara din Moldova. Se alătură unui conglomerat care activează în marile țări

20 febActual
Laudele lui Robert Turcescu pentru Traian Băsescu sunt istorie. Gazetarul și-a găsit un nou idol în persoana lui Călin Georgescu

20 febActual
Se închid restaurantele adorate de români. Decizie radicală luată de unul dintre giganții industriei fast-food

20 febActual
Nicușor Dan și-a pus în cap magistrații. Ce acuzații grave îi aduce președintele CSM șefului statului

20 febActual
Cadoul lui Ion Țiriac pentru Nicușor Dan. Aeronava de 60 de milioane de euro care l-a dus pe șeful statului la Washington este proprietatea miliardarului

20 febSocial
Pensie mărită cu 600 de lei pentru românii cu venituri mici. Lista completă cu sumele alocate, în funcție de județ, pentru pensionari

20 febActual



