După o căsnicie de 36 de ani, soții Copos au decis să se despartă în urmă cu câteva luni. Aceștia au decis să despartă în mod civilizat, la fel cum s-a întâmplat și în cazul împărțirii afacerilor.
Prima afacere a celor doi a fost o cofetărie, iar primele prăjituri și pateuri au fost făcute în casă chiar de Cristiana, sub deviza ”Ca la mama acasă”. Mai târziu, s-au extins și în domeniul electronic și au devenit producători și distribuitori de produse electronice și electrocasnice. După ”Ana Pan” și „Ana Electronic” a apărut ”Ana Hotels”.Cei doi soți au cumpărat hotelurile de la munte Poiana, Brădet și Sportul și au construit Hotelul Europa, în Eforie Nord. Apoi au preluat Hotelul Flora din București, care a devenit, prin încheierea unui contract de management, primul Crowne Plaza din România. Familia Copos a devenit și acționar majoritar al SC Telefericul SA, transformat în ”Ana Teleferic”, a înființat propria agenție de turism, iar George a început să investească în fotbal. El a devenit sponsor al Rapidului în toamna lui 1992.
În toți anii care au urmat, soții Copos au reușit să strângă o avere estimată la 200 de milioane de dolari, pe care acum au împarțit-o. George a renunțat la cofetăriile din lanțul ”Ana Pan”, în favoarea soției și a fiicei lor Alexandra (32 de ani). Business-ul a avut în 2017 o cifră de afaceri de 27,4 milioane de lei. ”Sunt mândru că Alexandra și Cristiana vor duce istoria lanțului mai departe”, a declarat Copos pentru zf.ro.
George Copos (65 de ani) rămâne cu hotelurile în timp ce fosta sa soție, Cristiana Copos (59 de ani), se va ocupa în continuare de lanțul de cofetării ”Ana Pa
Copos a plecat de acasă și s-a mutat cu Elena Stoica (38 de ani), femeia cu care avea o relație extraconjugală de zece ani și o fetiță în vârstă de 7 ani. Ba chiar, a luat-o de nevastă. Cristiana a știut tot timpul de faptul că este înșelată și o cunoștea pe rivala sa. ”O ştiu, normal. E o fată pe care noi am ajutat-o. Lucrează în firma noastră de la o vârstă foarte fragedă”, a declarat Cristiana Copos, potrivit hotnews.ro.
Elena Stoica a început să lucreze ca secretară la Crowne Plaza. Extrem de tânără şi ambiţioasă, ea a urcat repede în ierarhie, ajungând marketing manager. Cu timpul aceasta a început să administreze şi una din firmele afaceristului, deţinând funcţia de director, scrie click.ro.
Vezi și:
Atenție! Sunt vizați acești pensionari. Ce document trebuie să trimiteți și de ce
Lovitură devastatoare pentru Elena Udrea și Alina Bica! Anunț dezastruos
Bomba a fost detonată! Cine o va înlocui pe Carmen Dan la Interne


















