S-a aflat! Numărul persoanelor care primesc pensie de serviciu s-a majorat

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 14-07-2019 21:30

Actualizat: 14-07-2019 21:14

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Numărul persoanelor care beneficiază de pensia de serviciu s-a majorat la finalul lunii mai față de luna precedentă.


Potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) la finalul lunii mai 2019 numărul de beneficiari de pensii de serviciu era de 9.303 persoane, în creştere cu 14 persoane faţă de luna precedentă.


Cei mai mulţi, respectiv 3.790, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 18.180 lei (18.150 de lei în aprilie), din care 16.997 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.


De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 849 de persoane. Pensia medie era de 5.531 lei, din care 3.367 lei suportaţi de la bugetul de stat.


În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 806 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.451 de lei (2.694 lei de la bugetul de stat).

De Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.452 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.875 lei, din care 7.694 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 604 persoane, media fiind de 7.747 lei, din care 4.335 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.802 pensionari, pensia medie fiind de 4.233 lei, din care 2.554 lei suportaţi din bugetul de stat.

Citește și:

Vești mari pentru pensionarii cu venituri mici! De ce vor putea beneficia


Vești importante! Pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate sunt vizați

EXCLUSIV Ludovic Orban desființează ideea ‘Rareș Bogdan-premier’: ‘Subsemnatul’
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri