În decursul zilei de vineri, liderul Departamentului de asistență fiscală şi juridică de la EY România, a transmis un mesaj de maximă importanță care o să îi bucure pe cetățenii români.
Comisia Europeană solicită României să sfârșească ,ecanismul de plată defalcată a TVA, așadar în jur 20.000 de plătitori de TVA vor putea să respire ușurați, a declarat Alex Milcev, liderul Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică de la EY România, într-un comunicat remis vineri
"Comisia îşi manifestă astfel îngrijorarea cu privire la nerespectarea principiului proporţionalităţii şi compatibilităţii cu Tratatul de Aderare, considerând acest mecanism ca fiind contrar atât prevederilor Directivei Europene de TVA cât şi libertăţii furnizării de servicii. Mai mult, Comisia Europeană a decis tot ieri să transmită o scrisoare de notificare formală României cu privire la mecanismul de plată defalcată a TVA, făcând primul pas înspre declanşarea procedurii de infringement", spune Alex Milcev.
EY a mai precizat că a atras atenția, din vara anului trecut în legătură cu faptul că implementarea acestui sistem încalcă prevederile comunitare.
Acest mecanism a fost introdus în România ca opţional începând cu 1 octombrie 2017 iar de la 1 ianuarie 2018 este obligatoriu pentru anumite categorii de plătitori, aproximativ 20.000 de companii. Persoanele impozabile care aplică acest mecanism trebuie să deschidă un cont bancar de TVA separat, unde sumele sunt blocate pentru contribuabil. Clienţii lor trebuie să împartă plata facturii, achitând TVA separat în contul de TVA al furnizorului. Contribuabilul poate utiliza suma colectată în contul special de TVA exclusiv pentru plata TVA către trezorerie şi către furnizorii săi.
"Încă de la momentul implementării, mecanismul a fost evaluat ca fiind unul ce va aduce sarcini administrative majore pentru persoanele impozabile care îşi desfăşoară activitatea în România, fapt susţinut şi de Comisia Europeană prin decizia luată şi argumentele în sprijinul luării acestei decizii. Potrivit Comisiei Europene, măsurile contravin atât normelor UE în materie de TVA (Directiva 2006112/CE a Consiliului), cât şi libertăţii de a presta servicii (articolul 56 din TFUE)", a precizat Alex Milcev.
Acesta a mai precizat că în cazul în care România nu ia măsuri în următoarele două luni (ca urmare a transmiterii notificării formale), Comisia Europeană poate transmite un aviz motivat autorităţilor române înaintând astfel în procedura de infringement.
Acest sistem de plată trebi să fie aplicat, obligatoriu, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care au datorii restante la TVA la data de 31 decembrie 2017, neachitate pana la data de 31 ianuarie 2018. Sistemul de plată defalcată a TVA se aplică şi de către persoanele care la 31 decembrie 2017 sunt în sfera procedurilor de insolvenţă.
Vezi și
Exclusiv Mega-cadou de Crăciun pentru Elena Udrea – ‘Semnalul’ pe care îl așteaptă avocatul său pentru a ataca
Atenție, români! Riscați amenzi usturătoare dacă nu sunteți racordați la acest serviciu
EXCLUSIV Adevărul despre doctorul despre care s-a spus că l-a operat pe Florin Busuioc! Ce urmează să facă, de fapt – Reacție dură a Spitalului din Craiova
S-a anunțat! Mii de oameni pot răsufla ușurați
Trending

10 febExterne
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

10 febExterne
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

10 febActual
350 de lei în plus la salariu pentru angajații care au leafa sub 6.000 de lei. Lucrătorii din această categorie vor beneficia de indemnizația de hrană

10 febActual
Plătește Biserica Ortodoxă taxe la stat? Slujnicii Patriarhului Daniel au oferit răspunsul

10 febActual
Continuă războiul dintre Ilie Bolojan și magistrați. Replica dură a premierului pentru ICCJ: „Se vor căuta responsabili”

10 febActual
Apocalipsa AI profețită de omul care a anunțat criza din 2008. Este marele pericol pentru omenire

10 febActual
Taxele secrete din spatele cumpărării unui apartament. Se plătesc bani grei pentru a-l achiziționa

10 febActual
Nereguli grave la supermarketurile din România, amendate de ANSVSA. Sute de kilograme de alimente au fost retrase, de urgență

10 febActual
Românii care riscă să rămână fără pensii. Documentul ce trebuie depus de două ori pe an pentru a încasa venitul de la stat

10 febPolitica
Judecătorul de la CCR, susținut de PSD, aruncă reforma pensiilor speciale în aer după ce și-a luat concediu paternal
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



