Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) lansează astăzi, 28 februarie, Sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru anul 2023.
”Mi-am propus ca Departamentul pentru Românii de Pretutindeni să se implice mai puternic în protejarea și consolidarea identității comunităților românești din afara granițelor. Avem un buget de patru ori mai mare și astăzi lansăm sesiunea de proiecte cu finanțare nerambursabilă. Trebuie și este normal să sprijinim cât mai mult românii de pretutindeni, întrucât cifrele oficiale și neoficiale ne arată fără niciun dubiu că mai avem o Românie în afara granițelor noastre. În toată perioada mandatului meu, îmi doresc să am un dialog sincer, asumat, constructiv cu asociațiile și românii de pretutindeni. Împreună, prin consultări succesive, am construit noul ghid de finanțare. Îi invit pe toți să-l acceseze pentru proiecte care să fie derulate în interesul și pentru întărirea identității românești”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu. Vă așteptăm cu proiecte valoroase, în beneficiul românilor din afara granițelor! Ghidul de finanțare nerambursabilă 2023 și documentele de interes, în format editabil, sunt disponibile aici”, a fost anunțul făcut pe pagina de Facebook a DRP.
Ghidul de finanțare nerambursabilă din acest an vine cu o serie de noutăți privind plafonul maxim acordat proiectelor depuse în cadrul programelor de finanțare incluse în această ediție, decontarea cheltuielilor, precum și perioada de depunere a proiectelor.
Plafonul maxim acordat pentru proiectele depuse în cadrul programelor Educație și Spiritualitate și tradiție este de 2.000.000 lei pe proiect, iar pentru cele din domeniile Cultură, Societatea civilă și Mass-media este de 500.000 lei pe proiect.
În cadrul sesiunii de finanțare 2023, un solicitant poate depune cel mult trei proiecte, cu condiția ca acestea să se încadreze în programe diferite.
S-a dat startul- Mii de români primesc bani: Avem un buget de patru ori mai mare
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



