Curtea Constituțională a României a declarat amenzile date în perioada stării de urgență neconstituționale. Astfel, cei care au fost amendați în perioada stării de urgență se vor putea adresa instanței, după publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, pentru a le fi anulate procesele-verbale.
Conform Legii stării de alertă a Guvernului, adoptată de Senat, la Capitolul III „Răspunderi și sancțiuni” se precizează: „Contravențiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare”.
Articolul 6 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001 menționează că „avertismentul și amenda contravențională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizica sau juridică”.
Totodată, Articolul 21 alin. (3) din actul normativ citat spune că „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Astăzi deputații juriști au decis ca amenzile pentru încălcarea interdicţiilor impuse de autorităţi în timpul stării de alertă să nu fie mai mari de 2.500 de lei.
Un alt lucru ce trebuie precizat e că toți banii încasați de pe urma amenzilor contravenționale, date pe timpul stării de alertă, se vor duce la bugetul de stat - așa cum s-a întâmplat și pe timpul stării de urgență. De regulă, banii proveniți din amenzile contravenționale primite de persoanele fizice se duc la bugetul local.
Vezi și
Combinație liberală: Din stomatolog de comună, a fost ‘cocoțată’ șefă de spital!
EXCLUSIV Ordin de retragere a Poliției de pe străzi! Au dispărut echipajele fixe (foto)
S-a găsit soluția după ce CCR a declarat amenzile date în starea de urgență neconstituționale! În baza cărei legi vor fi amendați românii în starea de alertă
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 13-05-2020 15:58
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

06 marExclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv
Donald Trump l-a lăudat pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, dar l-a confundat cu premierul României

12-01-2026 21:31Exclusiv
Surse: Pro TV i-a prelungit contractul Andrei și l-a dat afară pe Măruță. Nimeni din echipă nu a știut nimic

19-12-2025 09:10Exclusiv
EXCLUSIV. Afaceristul spaniol care are cele mai multe hoteluri în țara natală vine în România. Ofertă depusă pentru unitatea de cazare deținută de familia fostului președinte al LPF. Reacție de zile mari din partea lui Dumitru Dragomir

13-12-2025 16:51Entertainment



