Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a transmis luni printr-un comunicat de presă că ministrul Cseke Attila a semnat 60 de noi contracte, cu finanțare din PNRR, pentru reabilitarea clădirilor publice și infrastructura pentru transportul verde.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 60 de noi contracte de finanțare, depuse prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 199.483.665,57 de lei.
Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 51 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează atât reabilitarea clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, cât și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin amenajarea unor piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare și dezvoltarea rețelelor de mobilitate urbană, integrate și conectate prin soluții de transport ecologic.
Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, au fost semnate 6.083 de contracte de finanțare.
S-au semnat contractele! Peste 199 de milioane de lei merg către investițiile pentru reabilitarea clădirilor publice și infrastructura pentru transportul verde
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



