Între 3.300 și 5.500 de lei primește un angajat care te sună sau îți scrie pentru a te convinge să optezi pentru un anume pachet. Dacă l-au văzut vreodată extrem de interesat de discuție și convingător, acum ai aflat de ce: primește bonus la salariu, dacă te-a convins.
Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să te angajezi la ENEL
Potrivit anunțului postat pe pagina eJobs, candidatul ideal trebuie să aibă excelente abilități de comunicare și de convingere, spirit de echipă și dorința de a-și atinge obiectivele. Nu este menționată necesitatea de a avea experiență în domeniu.
Cu privire la studiile necesare, firma nu a precizat că este nevoie să ai facultate sau alte forme de pregătire, dar se presupune că trebuie să fii calificat. În același timp, sunt acceptați și studenți.
Sarcina unui angajat este aceea de a promova și vinde servicii din portofoliul ENEL, prin aplicațiile lor interne. De asemenea, trebuie să crească volumul vânzării, alături de echipă și să se implice în îndeplinirea obiectivelor.
CITEȘTE ȘI: Anunț pentru clienții Enel, preluați acum de PPC
Ce beneficii are un angajat
ENEL a transmis că un angajat are salariu fix, dar și bonusuri de performanță, în funcție de vânzările pe care le face. De asemenea, primește:
- asigurare medicală;
- abonamente telefonie mobila - voce + date;
- pachet complex de traininguri de specialitate si formare continua;
- mediu de lucru plăcut si competitiv.
„Avem o experiența de peste 15 ani în domeniul vânzărilor! Politica noastră este de a pune preț pe angajați și de a oferi, cu încredere, șansa de promovare fiecărui coleg care își dorește să se autodepășească!”, a transmis ENEL.
Locul de muncă este destinat celor care locuiesc în București sau își doresc să se mute în Capitală. Nu există posibilitatea de remote.
CITEȘTE ȘI: Scandalul facturilor umflate la energie: Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a sancțiunii contravenționale de 52 milioane lei aplicate fostei firme Enel Energie (PPC Energie)


















