Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse - Direcţia Generală Tineret, a transmis vineri într-o postare pe facebook că organizează, prin Casele de Cultură ale Studenţilor şi Complexul Cultural Sportiv Studenţesc „TEI” tabere studenţeşti în perioada vacanţelor de iarnă.
"În taberele de iarnă se pot înscrie studenţii care urmează cursuri universitare – licență, master și doctorat din instituţiile de învăţamânt superior de stat", anunță Ministerul
Studenții sunt selectaţi de către fiecare instituție de învățământ în parte, în funcţie de o serie de criterii: cazuri sociale, studenţi cu rezultate deosebite la învăţătură, studenţi care activează în cadrul Caselor de Cultură ale Studenţilor ce s-au evidenţiat prin activităţi cultural-artistice, etc.
"În perioada taberelor studenţeşti de iarnă, studenţii beneficiază în mod gratuit de cazare şi masă. Taberele studențești de iarnă organizate de MFTES se desfășoară la munte, stabilirea locațiilor se face în urma consultării cu toate organizațiile studențești, legal constituite, din centrele universitare arondate și a studenților reprezentanți în Consiliile de Administrație ale CCS/CCSS Tei", a conchis sursa citată
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse organizează tabere de iarnă pentru studenţi
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

circa 1 oră în urmăEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



