„Satul înmărmurit“, cum îi spun cei care îi știu povestea, este unul dintre cele mai interesante locuri din județul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.
Satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, era populat acum aproape 50 de ani de peste 100 de familii. În anii 60 a fost construită casa cu numărul 104, ultima.
Vezi și Pădurea cu legenda mireselor moarte ar putea deveni rezervație naturală de interes național
De atunci, toți au început să migreze, astfel că localitatea a rămas pustie. Un singur om nu a vrut să-și părăsească locul de baștină: Gheorghe Ghoerghesc.
„Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.
Vezi și Alertă! Reabilitarea termică – un DEZASTRU! Blocurile vor trebui refăcute!
Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii. Erau și hore în sat“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc pentru Business Magazin.
Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.

















