Scandal uriaș după concertul Bon Jovi! Camera Deutaților în prim plan

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 23-07-2019 10:15

Actualizat: 23-07-2019 09:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Duminică seara Bon Jovi a concertat în București în Piața Constituței. Deși prețul biletelor a fost destul de piperat, fanii s-au arătat în număr cât mai mare. Totuși, se pare că unii au gpsit o modalitate de a vedea concertul fără să plătească vreun ban


Curtea Palatului Parlamentului a fost plină duminică, zi în general liberă în această instituție. Câteva sute de persoane care cunoşteau pe cine trebuie printre funcţionarii Camerei, ori printre politicieni au putut viziona pe gratis concertul susţinut de Bon Jovi în Piaţa Constituţiei, spre deosebire de cei care au plătit între 600 şi 2.500 de lei pentru un loc în tribunele amenajate tot pe peluza de la Palatul Parlamentului, relatează 
Digi24.

Organizatorii concertului au estimat că peste 500 oameni s-au folosit de peluza Palatului Parlamentului şi de balconul clădirii ca să nu plătească bilet la concert. Iar când oamenii de afaceri le-au atras atenția politicienilor că este lipsit de fair-play ce fac, angajații Camerei Deputaților au răspuns sec: în casa mea fac ce vreau!


„Dl Marcel Avram a avut o discuție cu Administrația din cadrul casei Parlamentului, a rugat frumos, pentru o anumită zonă care încă nu a fost contractată de noi, ca organizator, să ne-o pună în contract. Acest lucru a fost imediat respins, fără niciun fel de explicație. În schimb, cu o oră înainte de eveniment, s-a umplut toată zona de sud a Casei Poporului, în care nu poți să intri dacă nu ai o anumită legitimație, invitație. Asta înseamnă că acolo s-a produs o zonă, creată de Casa Poporului, fără acordul nostru, ca organizator. Din partea lor a fost un comentariu care a ajuns foarte clar la dl Avram, unul dintre administratorii Casei Poporului a spus foarte clar: în grădina mea, fac ce vreau și organizez ce vreau eu. Nu mi se pare corect ca unii să stea pe gratis, iar alții să facă mari eforturi să cumpere un bilet”, a declarat Denise Săndulescu, reprezentant al organizatorului.


Reprezentanţii Camerei Deputaţilor nu au dorit să comenteze pentru Digi24 aceste informaţii. Situaţia a fost sesizată şi de un participant la concertul de duminică seara.

„În primul rând mă întreb cum au fost lăsaţi să intre într-o zonă în care îţi trebuie ecuson sau invitaţie, iar duminica fiind zi nelucrătoare, nu prea aveau ce să caute acolo. A doua intrebare este daca Administraţia Parlamentului şi/sau Jandarmeriei a „vândut” bilete la concert şi dacă da, au fost fiscalizate? A treia întrebare este daca cei care au permis accesul în curtea Parlamentului pentru participarea la concert au avut vreun acord cu organizatorii spectacolului. Altfel se poate numi furt ceea ce s-a întâmplat. Dacă cel mai ieftin bilet oficial a fost 280 lei, vorbim despre 50-60 mii euro furaţi organizatorului!!! Mă întreb dacă va face careva o sesizare oficială şi daca şefii jandarmilor vor verifica dacă cei care au fost lăsaţi sa intre in curtea Parlamentului au dat spagă şi cui”, a scris Laurenţiu Ionescu pe Facebook.

Citește și

Atenție, români! Riscați amenzi uriașe pentru această faptă

Dezvăluirea care aruncă-n aer alegerile prezidențiale! Lovitura pe care Klaus Iohannis i-o dă lui Dan Barna

Salariu impresionant pentru soția lui Dan Barna! Unde lucrează și cât încasează lunar
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri