SCANDALOS! Fost membru marcant în Guvernul PSD înjură românii ca la ușa cortului invocându-l pe Dumnezeu! Cum s-a ajuns aici

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 17-04-2017 17:25

Actualizat: 17-04-2017 17:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Unul dintre cele mai expuse persoane din fostul Guvern PSD are un limbaj atât de agresiv, încât te face să te întrebi ce frustrări majore poate ascunde un om cu educație (teoretic, deși practic nu se vede) ca să ajungă să se exprime public în asemenea hal. Probabil unele foarte mari, la fel de mari ca cei care-l invită să ocupe funcții plătite din banii românilor pe care îi înjură.


Este vorba despre Mirel Palada, fostul purtator de cuvânt al Guvernului Ponta, cel care s-a aflat în postura de a conversa cu importante personaje politice din întreaga lume. Nu este de mirare că România se poziționează atât de slab la capitolul politică internă și externă. Cu asemenea personaje în prim plan, este imposibil să evoluăm.


Palada i-a făcut ca la ușa cortului pe cei care au comentat la adresa iepurașilor de Paști, plantați de Firea prin București. Acesta a folosit înjurături și cuvinte religioase care nu aveau ce să caute într-o postare pe facebook, pentru care poate fi dat în judecată de absolut toți cei vizați.


Vezi și 
Dezvăluiri explozive din interiorul Primăriei Generale a Capitalei. Câți PENALI au pe mână banii bucureștenilor

Încă o numire BOMBĂ sexy la Primăria Capitalei. Vedetă mondenă, acum „muncitoare la stat”


Mai ticalosilor, mai nemernicilor, mai antipesedistilor cretini, 

Ma, podoabe de Pasti se pun peste tot, in toata Europa asta crestina si medievala, mai ticalosilor mai. Peste tot sint la fel de incongruente cu logica modernitatii, mai dobitocilor mai.

Da, ma dobitocilor, asa este. Sint vetuste, sint urite, sint cu iepurasi roz, sint cu pufosenii rotunde, sint niste chestii acolo groaznice.

Doar ca peste tot lumea isi asuma aceasta conventie estetica si se bucura de atmosfera sarbatorilor, indiferent cit de kitsch este epurasul cu urechi de dromader, mai dobitocilor mai.

Numai voi, Cristosii mamilor voastre de nemernici, aveti nesimtirea sa minjiti cu cacat ideologic pina si aceasta perioada, ca sa obtineti un ce profit de rahat electoral, sa mai aveti motiv sa va ascundeti neputinta si nemernicia, mama voastra de busoi, si sa prostiti niste copii naivi care pun botul la orice, Dumnezeii si grijania Pastilor mamilor voastre de ticalosi!”, scrie Palada.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri