Scandalul din interiorul TVR ia amploare. După înregistrările prezentate de către Dragoş Pătraru, o altă vedetă a televiziunii publice iese la rampă. Acesta lansează acuzaţii extrem de grave şi cere demisia şefei instituţiei, Doina Gradea.
Fostul realizator al emisiunii "Ora de ştiri", Mihai Rădulescu, rupe tăcerea. După ce i-a fost scoasă din grilă emisiunea, acesta o atacă dur pe Gradea. Spune că singura soluţie pentru ca postul public să îşi recapete credibilitatea şi publicul este înlăturarea actualei conduceri. Jurnalistul le-a trimis colegilor o scrisoare în care îi avertizează că TVR este în pragul colapsului şi dacă situaţia nu se schimbă va deveni irelevantă.
După ce în luna martie i-a fost scoasă emisiunea de pe post, Mihai Rădulescu a primit tronsonul de la miezul nopţii pentru un jurnal de ştiri de 17 minute, fără dezbateri, anunţă paginademedia.ro.
"Sunt mulţi, prea mulţi printre noi care acceptă sau chiar apăra o stare de lucruri jignitoare, umilitoare pentru orice jurnalist profesionist: aceea de a avea în fruntea instituţiei oameni incompetenţi (vezi audienţa în prăbuşire din ultimele luni, vezi eşecul de la Eurovision, etc) şi cu mentalitate de slugă (puterea «ne-a dat bani», nu trebuie să o deranjăm cu întrebări sau subiecte incomode)“, afirmă Rădulescu.
Jurnalistul subliniază că în TVR există oameni care mai speră să-şi poată face meseria şi cei care au abandonat-o de mult, fără jenă, în schimbul unor avantaje personale.
„Le atrag atenţia celor din urmă: în ritmul actual, din eşec în eşec, profesional şi de audienţă, TVR va ajunge cu totul irelevantă şi asta ne va costa pe toţi. TVR este complet decredibilizată în acest moment, iar conducerea poartă principala răspundere. Imaginea şi deciziile acesteia fac inutile orice eforturi punctuale ale jurnaliştilor profesionişti", mai spune Rădulescu
Acesta subliniază că nu jurnaliştii oneşti trebuie să plece, ci cei care nu înţeleg ce e ruşinea şi, mai grav, ce înseamnă meseria de jurnalist. Jurnalistul afirmă că banii telespectatorilor sunt risipiţi prin decizii editoriale care servesc interese politice, personale sau de grup, ori prin deplasari inutile în străinătate.
Mesajul lui Mihai Rădulescu vine după ce Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii „Starea Naţiei“ de la TVR 1, a făcut publice o serie de înregistrări audio scandaloase. Aceasta spune despre jurnaliştii de la Ştiri că sunt „hateri de profesie“ pentru că sunt critici la adresa Guvernului. Şefa TVR susţine însă că este victima unei campanii de discreditare orchestrată de Pătraru.
Vezi și Atenție! Toți șoferii sunt vizați! Se vor aplica cinci schimbări legislative, începând de duminică
Lovitură grea pentru șoferi: Toate stațiile ITP sunt obligate să facă asta din 20 mai
Scandalul din TVR ia amploare: După Dragoş Pătraru, o altă vedetă a televiziunii naţionale rupe tăcerea - se cere DEMISIA Doinei Gradea
Trending

09:00Actual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

16:00Politica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

16:30Actual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

07:30Actual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

10:30Actual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

15:00Actual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

12:00Social
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

17:00Actual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

07:00Actual
Câți bani a adus conceptul Străzi deschise din București. Nu a costat nimic, doar a produs

14:30Politica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008
Articole Similare

12:00Social
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



