Scandalul ouălor contaminate ajunge la Bruxelles! 12 țări afectate - ce măsuri se vor lua

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 14-08-2017 08:13

Actualizat: 13-08-2017 21:10

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Scandalul ouălor contaminate provenite din Olanda și vândute în alte 12 state europene, printre care și România ia amploare. Comisia Europeană va convoca la o reuniune reprezentanţii ţărilor UE afectate de scandalul ouălor contaminate cu Fipronil, după ce vor fi stabilite faptele, a anunţat vineri comisarul pentru Sănătate, Vytenis Andriukaitis, citat de AFP.



El a precizat, într-un răspuns scris, că a discutat deja problema cu miniştrii german, belgian şi olandez, potrivit News.ro, citat și de incont.ro.


Trebuie ca experţii noştri să identifice unde au putut apărea problemele pentru a fi capabili să ne aşezăm şi să discutăm despre soluţii şi despre calea de urmat”, a precizat comisarul.

“Avem un sistem bun şi, nu poate fi negat, cele mai ridicate standarde alimentare din lume. Trebuie să lucrăm împreună pentru a învăţa lecţiile necesare şi a avansa, în loc să ne irosim energia pe a-i desemna pe cei vinovaţi”, a adăugat el.

Vezi și Detalii interesante! Care ar fi ADEVĂRATA origine a AVERII lui Cristian Boureanu

Concurența tremură! Telekom România pregătește o mutare bombă




Oficialul a precizat că a cerut, pe lângă măsurile de urgenţă luate de statele membre, pentru retragerea loturilor contaminate, ca ţările să rămână “vigilente” pentru a se asigura că produse interzise nu sunt folosite în tratamente aplicate în ferme avicole.


Douăsprezece ţări, inclusiv România, au fost afectate deja de contaminarea a milioane de ouă în Uniunea Europeană.


Belgia şi Olanda, unde s-a produs contaminarea, s-au mobilizat pentru găsirea responsabililor: anchetele demarate în cele două state s-au intensificat joi, ceea ce a dus la arestarea a doi directori dintr-o companie olandeză care ar fi aplicat produsul în ferme agricole, ca tratament împotriva păduchilor roşii.


Scandalul contaminării a generat tensiuni între statele membre. Ministrul belgian al Agriculturii a criticat Olanda pentru că nu şi-a avertizat vecinii când a fost alertată, în noiembrie 2016, de o posibilă utilizare frauduloasă a Fipronil în dezinfectarea coteţelor păsărilor, în condiţiile în care insecticidul este interzis strict în cazul animalelor destinate consumului.


Haga a respins orice acuzaţie de neglijenţă, dând asigurări că nu a existat “nimic care să sugereze un risc crescut pentru securitatea alimentară” în momentul în care a primit denunţul anonim privind Fipronil.

Franţa şi Germania au criticat de asemenea gestionarea incidentului de către vecinii lor.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri