Scheletele din dulapul lui Dominic Fritz, primarul orașului Timișoara. Edilul municipiului bănățean nu a reușit, nici până acum, să obțină cetățenia română

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 07-05-2025 06:13

Actualizat: 07-05-2025 06:22

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Ascensiunea lui Dominic Fritz pe scena politică românească este evidentă. Primarul orașului Timișoara a devenit recent președintele interimar al USR, astfel că bifează o nouă funcție importantă în CV-ul său. Cu toate acestea, edilul are și o mare problemă, el neavând încă cetățenia română. Se pare că demersurile sale au fost blocate până acum, iar această situație i-ar putea crea neplăceri.

Dominic Fritz s-a născut în Germania și a ajuns pentru prima oară în România, în anul 2003, imediat după terminarea liceului. Timp de un an a lucrat ca voluntar la o casă de copii din Timișoara, prilej cu care a învățat limba română. Câțiva ani mai târziu s-a întors în țara noastră, implicându-se într-o serie de proiecte sociale.

În luna iulie a anului trecut, Dominic Fritz anunța, prin intermediul rețelelor de socializare, că și-a depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române.

„Așa arată zâmbetul unui român în devenire. Azi mi-am depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române. Adevărul este că de mult mă simt unul de-al vostru. Să am și un pașaport românesc va fi confirmarea oficială pentru un fapt simplu: Cu bune, cu rele, cred în România și în potențialul său. Iubesc această țară și vreau să-i croiesc soarta împreună cu voi toți.

După ce va fi luat la puricat la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, voi fi invitat la un interviu. Dacă dau răspunsuri bune, voi fi chemat să-mi depun jurământul de cetățean. Tot procesul va dura câteva luni”, scria la momentul respectiv Dominic Fritz, pe Facebook.

(NU RATA: Lovitură în familia lui Mugur Isărescu! Demisia surprinzătoare a survenit în urmă cu scurt timp, când nimeni nu se aştepta la așa ceva)

Dominic Fritz nu a obținut încă cetățenia română

La sfârșitul anului trecut, Dominic Fritz anunța că dosarul său a fost aprobat, în ședința ANC din 17 decembrie, și că urmează să depună jurământul ca cetățean român. Conform Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), în anul 2024 au fost depuse 50.350 de cereri pentru obținerea cetățeniei române, printre care și cea a lui Fritz. Totuși, niciuna nu a fost aprobată până la finalul anului. Mai mult, până în martie 2025, situația a rămas neschimbată, fiind depuse încă 3.976 de dosare, însă niciunul dintre acestea nu a primit aprobare din partea ANC.

În ciuda faptului că a trecut aproape un an de la momentul depunerii dosarului său, Dominic Fritz a refuzat să vorbească despre stadiul acestuia. Totuși, potrivit unor surse, se pare că edilului i-a fost refuzată cetățenia din cauza unor „probleme” la dosar. Conform acestor informații, Fritz nu a putut dovedi că, în perioada de dinaintea anului 2020, a stat pe teritoriul României timpul necesar aprobării statutului de cetățean român. Mai mult, există și suspiciunea că refuzul acordării cetățeniei a fost cauzat de apartenența primarului la anumite structuri străine.

(VEZI ȘI: Atribuții guvern interimar, cu președinte interimar. Urmările destrămării coaliției și ale turului 1 vor fi resimțite în următoarele două săptămâni de toți românii)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri