Schimbare legislativă 'inevitabilă' introdusă din 27 februarie 2022! Poliția Română: 'Amenda o să varieze între 870 de lei și 1.160 de lei'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 05-02-2022 22:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Inspectoratul General al Poliției Române îi avetizează pe șoferii din România că, din 27 februarie 2022, va fi introdusă o nouă contravenție.


Este vorba despre Art. 101 alin. (1) pct. 21 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, modificare introdusă prin Ordonanța de Guvern nr. 1 din 27 ianuarie 2022.


Punctul 21 prevede că „
nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului”. Practic, șoferii vor trebui să aibă parbrizul, luneta și geamurile laterale curate, astfel încât să le fie asigurată vizibilitatea în timpul mersului.


În caz contrar, ei riscă o amendă cuprinsă între între 870 de lei și 1.160 de lei.

Mesajul Poliției Române


Nu este vorba de comoditate, ci de nepăsare!

Un astfel de obicei a devenit o obișnuință în rândul câtorva conducători auto, așa că schimbarea era inevitabilă... nu în nărav, ci în OUG 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, care „sună” în felul următor:

Art 101 (1) pct. 21 - Nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului.

Amenda o să varieze, din 27 februarie 2022, între 870 de lei și 1.160 de lei.
Schimbarea poate veni și de la tine! Doar să îți cureți geamurile!”, transmite Poliția Română.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, maşină şi drum
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri