Zeci de fabrici au fost dărâmate și transformate în hipermarketuri, mall-uri sau blocuri. Astfel, România s-a transformat în ultimele decenii.
„În ultimii 30 de ani urbanizarea a fost spectaculoasă. Oraşele au crescut mult, din toate punctele de vedere, astfel că o serie de cartiere rezidenţiale s-au dezvoltat la periferie, unde au fost probleme legate de infrastructură şi utilităţi. Producătorii vechi sunt amplasaţi în centrele oraşelor. Fabricile nu au ce căuta în oraş, spaţiile lor sunt ideale pentru rezidenţial şi retail“, spune Laurenţiu Duică, senior vice-president în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Avison Young, conform zf.ro.
Cel mai recent exemplu este cel al producătorului de cămăşi Braiconf din Brăila care va vota în AGA vânzarea terenului pe care e amplasată fabrica actuală către Kaufland, activitatea urmând a fi relocată.
Alte exemple de fabrici care au fost înlocuite cu alte funcţionalităţi sunt cel al Colgate-Palmolive în zona Obor, al fostei fabrici de bere Griviţa din zona pasajului Basarab, al unităţii de producţie Industria Iutei şi al Poiana la Braşov.
Fosta fabrică a Colgate-Palmolive de la Obor a devenit primul magazin al Kaufland în România, pe când grupul american a renunţat la producţia locală, operând doar import şi distribuţie.
La Braşov, fabrica de ciocolată Poiana s-a închis, pentru ca un magazin Lidl să se deschidă în loc. Astăzi, ciocolata sub brandul românesc Poiana se produce în Bulgaria.
Vezi și
SURSE DNA ar fi descins la ANPC! Procurorii fac verificări pe modul în care s-au făcut detașările în posturile-cheie
EXCLUSIV Guvernul PNL uită de marea reformă pe care a promis-o la stat! Un arhitect a fost transformat în inspector-șef la Apele Române
Schimbare radicală! Fabricile, transformate în supermarketuri!
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



