sursa foto:  jurnalistii.ro

Scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani complică lucrurile pe scena politică românească. Kovesi chemată la Parchetul General

Fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost chemată azi, 28 august, la Parchetul General pentru a da lămuriri despre scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis. Aceasta este și ea menționată în scrisoare, fiind nominalizată ca unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.

„În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI”, se arată în scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români.

În urma acestui fragment care o vizează pe fosta șefă DNA, aceasta a fost chemată la Parchetul General pentru a da explicații cu privire la cele scrise în scrisoare.

Citește și:

Schimbare radicală! Toate farmaciile și drogheriile nu vor mai face asta, începând de azi!

Totul despre noua Lege a pensiilor! Milioane de români sunt vizați

Dezvăluire grea! Cine este cuscrul lui Liviu Dragnea și cu ce se ocupă tatăl miresei lui Ștefan Valentin Dragnea

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare