Se anunță măsuri drastice la TAROM: Ce are în plan ministrul Transporturilor

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 03-11-2017 14:27

Actualizat: 03-11-2017 13:23

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Situația companiei Tarom se înrăutățește pe zi ce trece, iar soarta a sute de angajați depinde de salvarea acestei companii. Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunțat că se vor lua măsuri drastice în perioada următoare. 


Compania naţională de transport aerian Tarom estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pus în dezbatare de acţionarul majoritar, Ministerul Transporturilor.


Aceste noi prognoze arată pierderi de cinci ori mai mari faţă de bugetul iniţial aprobat în luna septembrie în Guvern, care indica un rezultat negativ de 41,2 milioane lei, pentru acest an.


"Tarom-ul este un brand național și trebuie salvat. Situația economică nu vine din ultimul trimestru, vine din ultimii 10 ani. Printre primele măsuri se află reorganizarea urgentă. Am avut o discuție cu conducerea Tarom și am convenit să restructurăm personalul. Nu în perioada imediat următoare vom avea restructurări de personal.", a declarat Felix Stroe la Realitatea TV.


Vezi și Revoluție pe piața de telefonie mobilă: Care este primul operator care și-a lansat propria bancă online

Un gigant german a început să facă legea în România! Liderul DACIA, în pericol!

Mâna dreaptă a Olguței Vasilescu alungă „CEAȚA”! Ce se încearcă, de fapt, prin noua Lege a pensiilor
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri