Într-o lume în care societatea îmbătrâneşte rapid, iar nevoile şi aşteptările ei cresc, forţa de muncă umană cea uşor de instruit profesional sau cu o pregătire profesională bună, a devenit o resursă mai preţioasă decât aurul sau energia.
De aceea, între ţări încep să se contureze lupte, deocamdată de cele mai multe ori indirecte, pentru tineri şi pentru forţa de muncă bine pregătită profesional.
Moscova – o statuie sovietică înfăţişează cinci oameni entuziaşti ridicând deasupra lor un glob. O placă declară scopul: “formarea elitei globale”. De cealaltă parte a pieţei, în faţa clădirii principale a Universităţii Prieteniei dintre Popoare din Rusia, zeci de studenţi străini stau de vorbă, înfruntând răcoarea dimineţilor moscovite. “Am vrut să profit de oportunităţi pentru a avea o experienţă universitară diferită, să învăţ despre alţi oameni şi alte locuri”, spune pentru Financial Times Desree, un student sud-african aflat în ultimul al la universitatea cunoscută mai simplu ca RUDN.
La anul va fi licenţiat în management agricol. „Chiar este interesant aici.” Desree este unul dintre cei 334.000 de studenţi străini care urmează cursurile universităţilor ruse, potrivit datelor guvernului de la Moscova. Grupul s-a dublat ca număr din 2010 mulţumită eforturilor Moscovei de a reactiva o politică ce a servit ca instrument de soft power în timpul războiului rece, iar guvernul vrea ca numărul să se dubleze din nou pentru întărirea forţei de muncă specializate şi pentru construirea de legături.
În Europa de Est, economiile foste comuniste care acum sunt membre ale UE se confruntă cu o criză demografică şi penurie de forţă de muncă deoarece tinerii şi muncitorii au plecat să caute un trai mai bun în statele occidentale mai bogate. Aceste probleme frânează creşterea economică şi dezvoltarea – cursa pentru a ajunge din urmă ţările bogate din Vest. Unele guverne, cum ar fi cel al Ungariei şi cel al Poloniei, şi-au stabilit ca prioritate, cel puţin la nivel de discurs, creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă astfel încât să stopeze hemoragia de talente şi să-i atragă înapoi acasă pe muncitorii plecaţi.
Germania este o ţară de imigranţi. În anii ’50 şi ’60 italieni, turci, portughezi şi greci au venit în Germania ca “muncitori oaspeţi”. Descrierea include aşteptările explicite că aceşti oameni se vor întoarce în ţările lor cândva în viitor, aminteşte Jens Thurau, editorialist la Deutsche Welle.
În schimb, italienii, turcii, portughezii şi grecii au rămas, au făcut copii, iar copiii lor au acum copii care au ajutat şi ajută ca Germania să fie cea mai mare economie europeană, forţa motoare a Uniunii. Cu toate acestea, societatea germană nu i-a acceptat niciodată complet pe mulţi dintre ei, în parte pentru că puţini lideri politici au trimis un semnal clar că aceşti oameni sunt parte din naţiunea germană şi bineveniţi. Războiul social continuă, cu Alternativa pentru Germania luând rolul de xenofob, iar Angela Merkel şi creştin democraţii pe care-i conduce recunoscând rolul pe care muncitorii străini îl joacă pentru Germania. Merkel şi-a expus deschis convingerea că ţara sa nu-şi poate păstra prosperitatea fără a aduce mai multă forţă de muncă din străinătate. Germania nu este nici măcar una dintre destinaţiile preferate ale forţei de muncă internaţionale. Birocraţia este descurajatoare, la fel şi cerinţele angajatorilor ca străinii să cunoască limba germană.
Apoi, alte state plătesc mai bine. Valul de refugiaţi din 2015-2016 care a ajuns în Germania a ajutat la ocuparea locurilor de muncă vacante, dar nu este suficient pentru a satisface necesarul de forţă de muncă şi mai ales necesarul de contribuabili la schemele de asigurări sociale. Germania, cu rata şomajului la minimul istoric, are nevoie disperată, printre altele, de asistenţi medicali, experţi IT, ingineri electricieni, ingineri de mecatronică, bucătari, îngrijitori pentru bătrâni, programatori.
Cum în interiorul UE astfel de oameni sunt din ce în ce mai greu de găsit, guvernul şi liderii din afaceri au căzut de acord asupra unui plan de a atrage forţă de muncă din afara Uniunii. Aceasta nu înseamnă că est-europenii nu mai sunt bineveniţi (din punctul de vedere al guvernului şi angajatorilor). Planul prevede simplificarea birocraţiei şi transformarea Germaniei într-o ţară mai atrăgătoare pentru străini. Astfel, firmele vor ajuta muncitorii noi să înveţe germana, să-şi găsească o locuinţă şi să navigheze prin birocraţie, guvernul va grăbi procesul de acordare a vizelor, va recunoaşte calificările şi studiile obţinute în străinătate, iar statul va centraliza informaţiile necesare unui străin care vrea să lucreze acolo.
“Nu doar noi îi căutăm pe profesioniştii lumii”, a afirmat Merkel. “În acest domeniu, competiţia este acerbă.” Ea a avertizat că dacă nu găsesc forţă de muncă în ţară, angajatorii vor transfera în străinătate operaţiunile. Ministrul economiei Peter Altmaier a explicat că Germania “ar putea avea o creştere economică mai bună dacă ar avea suficienţi angajaţi calificaţi”.
Cu astfel de schimbări, Germania va intra cu forţe noi în lupta pentru talentele lumii. În alte părţi, Croaţia se pregăteşte să primească mai mulţi muncitori străini, Polonia acceptă mai mulţi muncitori temporari decât oricare altă ţară din OCDE, Ungaria pofteşte şi ea la forţa de muncă din Ucraina, guvernul din Belarus îşi intensfică ajutorul pentru sectorul IT, India implementează un sistem de pregătire juridică pentru absolvenţii de facultate, Mexicul îşi reformează învăţământul profesional, iar Africa face paşi mari în pregătirea de IT-işti, arată businessmagazin.
Vezi și:
Audio. Atenție, Marcel Vela! Înregistrarea care zguduie MAI-ul: Promovări pe pile și amantlâcuri în Ministerul de Interne
Ludovic Orban continuă să spună Da la combinații în Guvern: Tată și fiu, ajunși pe poziții-cheie!
Se caută profesioniști! Țările dezvoltate se luptă pentru forţa de muncă bine pregătită
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual



