Vezi AICI declarațiile făcute de Mihail Andrei Cismaru, pentru Bugetul.ro!
Iată că ceea ce a declarat, pentru Bugetul.ro, candidatul la șefia USR-PLUS Vâlcea se aplică, așa cum a subliniat el, și în alte filiale din țară.
Sub conducerea primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu, organizațiile locale și-au ales conducerile, după fuziunea dintre USR și PLUS. La Bacău, Onești, Moinești, Târgu Ocna, liderii PLUS au fost în general excluși din noile organisme de conducere (Birouri Locale de Conducere – BLC), scrie zdbc.ro.
Deputatul Theodor Lazăr este noul președinte al organizației municipale a USR-PLUS Bacău. Lazăr este unul dintre „locotenenții” primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu, președintele organizației județene.
În municipiul Bacău, din noul BLC nu face parte niciun reprezentant PLUS. Alegerile pentru președinția organizației s-au desfășurat într-un cadru inedit, fără dezbateri urmate de vot. Membrii de partid au fost invitați la Centrul de Cultură George Apostu, unde nu au făcut decât să voteze. Presa nu a fost invitată.
Conform sursei citate, sâmbătă, în urma alegerilor din județ, președinția unor organizații USR PLUS Bacău a fost câștigată de reprezentanți USR: Bogdan Ababei la Târgu Ocna, Alexandru Marcu la Moinești, Ionuț Orhean la Onești. Doar la Comănești a reușit să câștige un fost membru PLUS, Valentin Viziteu.
Vezi și EXCLUSIV Dezvăluire din interiorul USR-PLUS: ‘În fiecare filială e câte un baron local. E mai rău decât era înainte PSD-ul’


















