Concret, așa cum am scris la data amintită, conform surselor Bugetul.ro, social-democrații ar dori un acord cu liberalii după model german. Acordul pe care l-ar vrea social-democrații s-ar întinde pe o perioadă de 7 ani: 3 ani să fie un premier PNL, iar 4 ani, unul din partea PSD.
Florin Cîțu a venit cu o confirmare, dar și cu o completare la dezvăluirea făcută de Bugetul.ro, anume că premierul ar urma să se schimbe o dată de la doi ani.
De altfel, surse ale Bugetul.ro au precizat că varianta propusă de PSD a rămas aceeași: un acord de guvernare pe 7 ani, după modelul german, urmând ca premierul să se schimbe o dată la doi ani.
Rămâne de văzut, însă, dacă cele două forțe politice vor ajunge la un acord.
Vezi SURSE Discuții ‘aruncate la cafea’, între PSD și PNL, intrate în posesia Bugetul.ro: ‘Vor acord de guvernare pe 7 ani: 3 ani premier de la noi, 4 de la ei’
Ce a declarat Florin Cîțu
„Am încercat să găsim soluţii la această criză politică. (...) Este prima discuţie. Discuţiile despre funcţii, în special cea de premier, au fost câteva. Au fost câteva variante, unele chiar interesante, cu un premier care să se schimbe o dată la doi ani, dar nu a fost nicio concluzie. (...) Nu s-a discutat despre portofolii şi ministere, s-a discutat foarte mult despre proiecte şi obiective”, a declarat, joi, Florin Cîțu.
Ce am dezvăluit la 25 octombrie:
Bugetul.ro a intrat în posesia unor discuții „aruncate la cafea” între mai-marii Partidului Național Liberal și cei ai Partidului Social Democrat, privitoare la o posibilă susținere a Guvernului Nicolae Ciucă.
Conform surselor Bugetul.ro, social-democrații ar dori un acord cu liberalii după model german. Acordul pe care l-ar vrea social-democrații s-ar întinde pe o perioadă de 7 ani: 3 ani să fie un premier PNL, iar 4 ani, unul din partea PSD.
Sursele noastre mai spun că, până la această oră, PNL-ul nu a închis discuțiile nici cu PSD, dar nici cu USR-ul condus de Dacian Cioloș.
„Vor acord de guvernare pe 7 ani, după modelul german”
„Nu au fost discuții oficiale, ci propuneri aruncate la cafea. Nu e nimic închis nici cu PSD și nici cu USR. Azi și mâine vom definitiva.
PSD ar vrea să intre în Guvern cu minimum 3 miniștri sau chiar paritar – ceea ce e inacceptabil, însă, pentru electoratul nostru și chiar pentru o parte din partid.
Vor acord de guvernare pe 7 ani, după modelul german: 3 ani premier de la noi, 4 de la ei”, au dezvăluit surse ale Bugetul.ro.
Vezi și Firma care apare în investigația legată de traficul de măști al clanului Cămătaru va furniza teste de salivă în școli

















