Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara vor beneficia de prime cu ocazia sarbatorilor de iarnă. Sindicatele, în urma negocierilor avute cu administraţia Complexului Energetic Hunedoara, au stabilit cuantumul acestora. Astfel, angajaţii societăţii energetice vor beneficia de prime în valoare de 350 de lei, sub forma de tichete cadou. Potrivit sindicaliştilor, tichetele cadou, oferite cu ocazia sarbatorilor de Craciun se vor acorda, cel târziu pâna în data de 21 decembrie, potrivit Republica HD.
"Am stabilit valoarea primelor, aceasta va fi de 350 de lei sub formă de tichete cadou care se vor acorda pâna în data de 21 decembrie”, a declarat Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului Muntele.
De altfel, deja s-a stabilit şi programul de lucru pentru luna decembrie. Se va lucra pe bază de comandă pentru asigurarea stocului de carbune necesar funcţionarii în condiţii optime a sucursalelor Electrocentrale Paroşeni şi Electrocentrale Deva, se va lucra suplimentar faţă de norma lunii la activitatea de producţie, transport şi activităţile conexe strict necesare, transport CFU, transport auto.
Citește și:













