Se întărește flancul estic al NATO! Avioane de vânătoare sosesc în România, pe fondul invaziei lui Putin în Ucraina

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 22-10-2022 22:25

Actualizat: 22-10-2022 22:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Flancul estic al NATO urmează să se întărească în „lunile următoare”, urmând ca mai multe avioane de vânătoare să sosească în România și Bulgaria.


Aeronavele vor fi trimise de Spania și au rolul să întărească prezența militară pe flancul de est al NATO. Mutarea face parte din strategia de descurajare a aliaţilor în faţa invaziei ruse din Ucraina, transmite, sâmbătă, AFP, conform
Agerpres.

În România urmează să ajungă 8 avioane de luptă din Spania.


Astfel, Madridul va trimite între jumătatea lui noiembrie şi începutul lui decembrie în Bulgaria şase avioane de luptă Eurofighter cu 130 de militari, care vor realiza „misiuni de antrenament pentru poliţia aerului”, potrivit unui comunicat al Ministerului spaniol al Apărării difuzat sâmbătă.


Ulterior, din decembrie până la finele lui martie anul viitor, o altă „desfăşurare” este prevăzută în România, cu opt avioane de vânătoare F18M şi alţi 130 de militari.

De asemenea în România, la baza de la Schitu, este desfăşurat un „radar de supraveghere aeriană cu rază lungă”, începând din 17 octombrie şi până la sfârşitul lui martie 2023 (sau până la sfârşitul lui iunie 2023), se menţionează în comunicat.

Acest radar, activ 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte, permite „controlarea spaţiului aerian pe flancul de est al NATO”, datorită celor 38 de militari trimişi pentru a-l opera.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri