Se pune țara la cale la Vila Lac. Întâlnire între Ludovic Orban, Dan Barna și Kelemen Hunor pentru deblocarea negocierilor privind coaliția de guvernare

Autor: Ion Motea

Publicat: 15-12-2020 15:18

Actualizat: 15-12-2020 15:21

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

 Liderii PNL, USR PLUS și UDMR, Ludovic Orban, Dan Barna și Kelemen Hunor, au o întâlnire, marți, la Vila Lac.


Marţi, copreşedintele USR PLUS Dan Barna le-a propus liderilor PNL şi UDMR, Ludovic Orban şi Kelemen Hunor, pentru deblocarea negocierilor privind coaliţia de guvernare, să ocupe toţi trei funcţii de vicepremieri în viitorul Cabinet, iar pentru şefia Camerei Deputaţilor să candideze Cătălin Drulă de la USR.

"Îi propun lui Ludovic Orban şi lui Kelemen Hunor să intrăm împreună în acest Guvern ca vicepremieri, dând în felul acesta un exemplu fără precedent de ceea ce înseamnă responsabilitate pentru viitorul României. Un Guvern în care premierul - care va fi acela - va avea ca vicepremieri liderii celor trei partide din coaliţie va fi un Guvern care arată serios, va fi un Guvern care va fi credibil şi va fi un Guvern care nu va mai avea nevoie de comitete şi comisii colaterale pentru luarea unor decizii.

Va fi un Guvern prin care le transmitem românilor că suntem concentraţi pentru ceea ce înseamnă pandemie, că suntem concentraţi pe ceea ce înseamnă găsirea unor soluţii pentru locurile de muncă, că suntem concentraţi pe ceea ce înseamnă o coaliţie stabilă, asumată de adevărat de cele trei forţe politice, şi nu o coaliţie de conjunctură sau întâmplătoare", a declarat Barna, la Parlament.


 

Ulterior, Orban a afirmat că, în primele două zile de negocieri cu USR PLUS şi UDMR, s-a convenit să fie comunicate doar lucrurile asupra cărora s-a ajuns la un acord, punctând că orice propunere sau posibilă soluţie pentru formarea viitoarei coaliţii trebuie adusă pe masa discuţiilor.


 

"Am convenit în cursul primelor două zile de negocieri pe care le-am avut cu liderii USR PLUS şi UDMR să comunicăm doar împreună şi doar acele lucruri asupra cărora am ajuns la un acord. Având în vedere faptul că înţelegerea noastră comună a fost să evităm comunicările individuale de poziţii care nu au făcut obiectul consensului dintre liderii celor trei formaţiuni, rămân consecvent acordului agreat cu ceilalţi parteneri de discuţie. Consider că orice propunere sau posibilă soluţie menită să consolideze formarea viitoarei coaliţii trebuie adusă pe masa discuţiilor şi încurajez toţi partenerii să rămână consecvenţi acordului iniţial", a spus Orban, într-o declaraţie de presă, conform agerpres.ro.

Citește și:


Document. Mutări la vârful Ministerului de Interne, în ianuarie 2021! Vor fi puși șefi plini la ‘Doi și-un sfert’ și DGA


Super veste pentru toți angajații acestei companii! Vor avea parte de o primă de Crăciun de 500 de euro


Blocajul din negocierile dintre PNL, USR-PLUS și UDMR ar putea lovi în toți șoferii! Din ianuarie 2021, amenzile ar putea crește semnificativ

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri