Se simte iz de Moscova într-o afacere ce a prins aripi în România: Locul al doilea în topul importatorilor de gaze din țara noastră

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 08-09-2023 19:23

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Locul al doilea din topul importatorilor de gaze din România este ocupat de o companie pentru care lucrează foști angajați și colaboratori ai gigantului rus Gazprom.


O companie condusă de un fost director al RosUkrEnergo, unicul importator de gaze rusești în Ucraina până în 2009, și în care activează fostul manager de logistică de aprovizionare și trader senior la Gazprom Schweiz a avut în acest an o evoluție spectaculoasă pe piața autohtonă a importurilor de gaze, ajungând în 3 luni al doilea mare importator din România, după OMV Petrom, scrie
Profit.ro.

Este vorba despre OZBOR Enterprises Limited, companie înregistrată în Cipru.


Conform ultimelor date, OZBOR a fost responsabilă pentru 29% din importurile totale de gaze efectuate în aprilie de România, ocupând locul al doilea în rândul importatorilor pentru piața autohtonă.

Pe primul loc se află OMV Petrom, cu 44,78% din importuri.

Potrivit sursei citate, OZBOR Enterprises Limited apare pentru prima dată în rapoartele ANRE ca importator în luna februarie 2023, cu o cotă pe piața importurilor de 2,55%. În martie urcă la 7,58%, pentru ca în aprilie să ajungă la o cotă de piață de 29,06%.

 

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri