Pe măsură ce războiul din Ucraina se prelungește, iar soluțiile de pace rămân pur teoretice, cele două tabere beligerante strâng rândurile. Astfel, Federația Rusă, țara agresoare în Ucraina, a anunțat că va semna foarte curând un pact de securitate cu Belarus. Președintele rus Vladimir Putin a avut dintotdeauna o relație foarte apropiată cu omologul său de la conducerea fostei republici sovietice, Aleksandr Lukaşenko.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, vor semna vineri un pact de securitate istoric. Potrivit anunțului oficial, actul reflectă schimbările geopolitice globale.
Uniunea statală, o alianţă fără frontiere între cele două foste republici sovietice
Acordul este inclus într-o o serie de documente pe care cei doi lideri urmează să le semneze la Minsk, a anunţat marţi, 3 decembrie, agenţia rusă de ştiri RIA, citată de Reuters. Evenimentul va avea loc cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Uniunii Statale. Este vorba de o uniune şi o alianţă fără frontiere între cele două foste republici sovietice vecine.

„Acoperim subiecte de securitate statală, publică, economică, vorbind despre asigurarea stabilităţii în dezvoltarea economiilor noastre”, a declarat Igor Nazaruk, ministrul adjunct de externe belarus, preluat de RIA.
Ministrul belarus afirmă că se va semna un acord pe care îl consideră ca fiind „de reper”. „Acesta este conceput pentru a lua în considerare condiţiile externe schimbate, când lumea trece la o ordine mondială policentrică”, a completat Igor Nazaruk. Până în prezent, u au fost date alte detalii despre acest pact.
Federația Rusă a atacat Ucraina de pe teritoriul Belarus
Preşedintele Lukaşenko a condus autoritar statul Belarus în ultimele 3 decenii şi a fost dintotdeauna un aliat loial al lui Putin. Lukașenko a permis ca teritoriul țării sale să fie folosit ca rampă de lansare pentru invazia rusă la scară largă în Ucraina, în 2022.
Pe măsură avansării invaziei armatei ruse, Minskul a dat semne că ar putea avea un rol mai activ în conflictul armat. În plus, Rusia a depozitat în Belarus arme nucleare strategice, o premieră după Războiul Rece.
Lukaşenko (70 de ani) este considerat „ultimul dictator din Europa”. Acesta a declarat în mod repetat că va ordona trupelor sale să lupte alături de Rusia, însă cu o condiție. Și anume, doar dacă o altă ţară ar lansa un atac asupra Belarus.



















