În contextul în care, ca urmare a schimbărilor ce au loc ca parte a rotativei guvernamentale, postul de preşedinte al ANAF ar trebui să revină în perioada următoare PSD, secretarul de stat de la Ministerul Finanţelor Mihai Diaconu ar urma să preia conducerea ANAF, anunță Profit.ro.
De asemenea, au fost luate în calcul pentru conducerea Fiscului şi numele lui Ionuţ Mişa, şeful Direcţiei ANAF pentru mari contribuabili şi fost ministru al Finanţelor, dar şi cel al Nicoletei Cârciumaru, numită recent vicepreşedinte ANAF cu scopul îmbunătăţirii colectării de venituri la bugetul statului.
Deşi nu este exclusă o modificare până la momentul numirii, în prezent, Diaconu este persoana preferată pentru postul de preşedinte, conform Profit.ro.
Diaconu are experienţă la Ministerul Finanţelor, unde a ajuns prima dată în 2014, din postura de consilier. În timp, a ocupat mai multe posturi, dintre care cele mai importante sunt cele de secretar general şi secretar de stat, scrie news.ro
Secretarul de stat de la Finanţe, Mihai Diaconu, favorit să preia conducerea ANAF odată cu trecerea agenţiei la PSD
Trending

18 sepSocial
Modificări la Legea Pensiilor din 2026: vârsta de pensionare, stagiu de cotizare și punctaj

18 sepHoroscop
Horoscop de weekend. Previziuni pentru 19-20 septembrie, ce zodii vor încasa bani când se așteaptă mai puțin

18 sepEconomie
Încep angajările la Hidroelectrica și alte mari companii de stat. Posturile care vor fi deblocate, după ultimele decizii

18 sepSocial
Pensia minimă garantată 2026: cât este, cine primește și ce condiții trebuie îndeplinite

18 sepEconomie
Scumpiri la alimente în toamna 2026: ce produse se scumpesc și de ce plafonarea expiră

07:30Social
Cât încasează o asistentă medicală acum, în 2026. Diferențele dintre lefurile de la stat și cele din mediul privat

18 sepPolitica
Siegfried Mureșan are șanse să fie premier? Răspunsurile date de politicieni până în prezent

18 sepSocial
Cum se vând hainele purtate pe Vinted. Poți să pui la vânzare inclusiv electrocasnice sau alte obiecte de care nu mai ai nevoie

18 sepEntertainment
Evenimente de weekend în București. Unde poți merge cu familia pe 18, 19 sau 20 septembrie 2026, în Capitală

06:30Horoscop
Horoscop financiar 19 septembrie 2026: oportunități și previziuni pentru toate zodiile
Articole Similare

19 minute în urmăEconomie
Cât costă un litru de lapte, pâinea și ouăle în septembrie 2026. Coșul zilnic al românului

circa 1 oră în urmăSocial
Cât câștigă un militar în România în 2026. Soldă, sporuri și beneficii pentru armată

circa 1 oră în urmăEconomie
Cât costă RCA-ul în 2026 și ce categorii de șoferi plătesc cel mai mult

circa 2 ore în urmăSocial
Cât câștigă un profesor în România în 2026. Diferențele dintre învățământul preuniversitar și universitar

10:30Economie



