Xi Jinping Vladimir Putin

sursa foto:  facebook

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: ‘Nu vedem China ca pe un adversar. Dar suntem dezamăgii că nu a condamnat invazia rusă în Ucraina’

NATO nu vede China drept adversar, dar este îngrijorată de legăturile tot mai strânse ale Beijingului cu Moscova de când a început invazia rusă în Ucraina, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează Reuters.

”Nu vedem China ca pe un adversar”, a spus Stoltenberg în marja summitului NATO de la Madrid, amintind că în curând China va deveni cea mai mare economie a lumii şi NATO are nevoie să abordeze cu Beijingul chestiuni precum schimbările climatice.

”Dar suntem dezamăgiţi că China nu a condamnat invazia rusă în Ucraina, că China răspândeşte multe dintre narativele false despre NATO, despre Occident, şi de asemenea de faptul că Rusia şi China sunt acum mai apropiate ca niciodată”, a explicat secretarul general al NATO.

Potrivit Reuters, noul concept strategic al NATO ce va fi adoptat la acest summit va menţiona în premieră China drept o preocupare, dar luni, înaintea începerii summitului, statele membre încă aveau opinii diferite despre termenii în care să fie descrisă această preocupare.

Conform unor surse diplomatice din cadrul Alianţei, SUA şi Marea Britanie au insistat asupra unui limbaj puternic care să reflecte ceea ce aceste state consideră a fi ambiţiile militare în creştere ale Chinei şi riscul unui atac al acesteia asupra Taiwanului, în timp ce Franţa şi Germania – care deţin investiţii majore în China – au pledat pentru un limbaj mai măsurat, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare