S-a aflat „secretul” apartamentelor vechi! Cumperi mai mult și poți plăti chiar și cu 30% mai puțin, informează imobiliare.ro.
Această situație este valabilă doar pentru apartamentele vechi, nu și pentru cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale.
Între prețul total și suprafața unei proprietăți există, în mod firesc, o legătură directă: cu cât o locuință este mai spațioasă, cu atât ea va costa mai mult. În ceea ce privește prețul pe metru pătrat, însă, pe piața apartamentelor vechi din România poate fi observată o situație paradoxală: costul scade pe măsură ce suprafața totală a locuinței crește (odată cu numărul de camere). Astfel, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, cele mai scumpe sunt, din acest punct de vedere, garsonierele, la polul opus situându-se apartamentele cu patru camere. Deși ar putea fi considerată o „lege” a pieței imobiliare, de menționat este, totuși, că această situație nu este valabilă și în cazul locuințelor nou-construite.
București:
În Capitală, prețul pe metru pătrat util al unei garsoniere în bloc vechi este cu 21,5% mai mare decât cel al unui apartament cu patru camere. Astfel, o unitate locativă monocamerală costă, în medie, 1.337 de euro pe metru pătrat, în vreme ce suma medie solicitată pentru un apartament cu patru camere este 1.100 euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, o locuință cu două camere ajunge la 1.271 de euro pe metru pătrat, iar una cu trei la 1.152 de euro pe metru pătrat.
Spre comparație, lucrurile arată diferit în cazul pieței rezidențiale noi din Capitală, prețurile pe metru pătrat crescând aici odată cu suprafața și numărul de camere. Astfel, într-un bloc nou, o garsonieră ar costa, în medie, 1.218 euro pe metru pătrat, un apartament cu două camere 1.357 de euro pe metru pătrat, unul cu trei camere 1.494 de euro pe metru pătrat, iar unul cu patru 1.498 de euro pe metru pătrat.
Brașov:
În orașul de la poalele Tâmpei, o garsonieră este, raportat la prețul pe metru pătrat, cu circa 19% mai scumpă decât un apartament cu patru camere. Astfel, suma medie solicitată în cel dintâi caz era, la finele lunii februarie, 1.154 de euro pe metru pătrat, față de 968 de euro pe metru pătrat, în cel de-al doilea. Între cele două extreme de preț se situează locuințele bicamerale (cu 1.116 euro pe metru pătrat) și, respectiv, cele tricamerale (cu 1.033 de euro pe metru pătrat).
Cluj-Napoca:
În orașul de pe Someș, o garsonieră costă, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, cu aproape 21% mai mult decât un apartament cu patru camere, anume 1.717 euro pe metru pătrat util, față de 1.422 de euro pe metru pătrat. Cu valori de 1.595 și, respectiv, 1.546 de euro pe metru pătrat, unitățile locative cu două și trei camere se situează, pe de altă parte, mult mai aproape de media de preț valabilă la nivel de oraș (anume 1.571 de euro pe metru pătrat).
Constanța:
Orașul de la malul mării este singurul care face notă distinctă față de celelalte centre regionale, acesta putând fi considerat cea mai echilibrată piață dintre cele analizate. Aici, diferența între o garsonieră și un apartament cu patru camere este de doar 2,25%, iar costul pe metru pătrat al unei locuințe monocamerale este, practic, același ca al unei unități bicamerale – mai exact, 1.136 de euro pe metru pătrat util, față de 1.137 de euro pe metru pătrat. În același timp, un apartament cu trei camere costă 1.096 de euro pe metru pătrat, iar unul cu patru este ceva mai scump, ajungând la 1.111 euro pe metru pătrat.
Iași:
În orașul din nord-estul țării, diferența dintre o garsonieră și un apartament cu patru camere ajunge la aproape 15% din punctul de vedere al costului pe unitatea de suprafață utilă. Astfel, cel dintâi tip de locuință ajunge la o medie de 1.061 de euro pe metru pătrat, iar cel de-al doilea la 925 de euro pe metru pătrat. Un apartament cu două camere costă 1.010 euro pe metru pătrat, iar unul cu trei camere 1.001 euro pe metru pătrat.
Timișoara:
Capitala Banatului este, dintre centrele regionale analizate, orașul cu cea mai mare diferență de preț între o garsonieră și un apartament cu patru camere, anume aproape 32% – dacă cea dintâi ajunge la 1.383 de euro pe metru pătrat util, cel din urmă ar costa doar 1.049 de euro pe metru pătrat. Un apartament cu două camere, pe de altă parte, se situează la o medie de 1.260 de euro pe metru pătrat, iar unul cu trei camere la 1.158 de euro pe metru pătrat.
Vezi și EXCLUSIV Pe cine vede Rareș Bogdan drept viitorul premier al României
Atenție, români! Statul dă sute de euro- Cum puteți intra în posesia banilor
Proiect bombă! Pentru ce ar putea primi angajații bani
Secretul apartamentelor vechi! Analiză la sânge
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 19-03-2019 23:43
Trending

27 febActual
Cine a moștenit averea lui Mircea Diaconu. Regretatul actor nu a fost niciodată un om sărac

27 febActual
Scheletul din dulapul lui Mugur Mihăescu. Bătaia l-ar fi împins pe parlamentarul AUR să-și toarne apropiații la Securitate

27 febEconomie
Detronarea Băncii Transilvania e oficială. Cine este sperietoarea celei mai valoroase unități bancare din România

27 febPolitica
Ultima zi de mandat a lui Ilie Bolojan este astăzi, 27 februarie. Premierul trebuie să plece din funcția de la Ministerul Educației

27 febExterne
Bombardamente și lupte la frontiera dintre Pakistan și Afganistan. De acum, este război deschis, iar ONU a intervenit de urgență

27 febPolitica
Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților după publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial

27 febEconomie
Prăpăd înregistrat la ONRC după măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan

27 febEntertainment
Smartphone-ul dispărut din oferta Digi RCS RDS România. Motivul pare să fie de ordin tehnic

27 febPolitica
Guvernul amână ordonanța privind reducerea taxelor locale pentru clădiri vechi și persoane cu handicap din lipsă de avize

27 febEconomie



