Ședința pentru depunerea jurământului de către Iohannis a început

Autor: Ion Elena, redactor

Publicat: 21-12-2019 16:15

Actualizat: 21-12-2019 14:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Parlamentul s-a reunit, sâmbătă, în şedinţa solemnă în care preşedintele Klaus Iohannis depune jurământul pentru al doilea mandat în fruntea statului. Şedinţa a început cu intonarea Imnului naţional.


În deschidere, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, va prezenta Hotărârea privind validarea alegerii preşedintelui României. Klaus Iohannis urmează să rostească jurământul, iar apoi preşedintele de şedinţă va citi Declaraţia Parlamentului cu privire la depunerea jurământului.


Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va binecuvânta învestitura preşedintelui României. În final, şeful statului va transmite un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului.


Printre participanţii la ceremonie se află: premierul Ludovic Orban, miniştrii, judecători ai Curţii Constituţionale, fostul preşedinte Emil Constantinescu, Custodele Coroanei române, Margareta, Principele Radu, reprezentanţi ai cultelor religioase, şefii SPP, STS, SRI şi SIE. De asemenea, printre invitaţi se numără: preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, şeful Statului Major al Armatei, Daniel Petrescu, preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, preşedintele Consiliului Legislativ, Dragoş Iliescu, şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.


 

Vezi și:

EXCLUSIV CCR se eschivează! Ce spune Curtea Constituțională despre eliminarea pensiilor speciale

Biserica a declarat razboi serialului Netflix

SURSE Totul pentru multinaționale! Guvernul Orban ar urma să desființeze ANPC-ul! ‘Li se pune călușul în gură’
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri