Șeful Casei de Pensii, despre situația excepțională privitoare la plata pensiilor în decembrie 2023: 'Virăm sumele la Poșta Română'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 11-11-2023 22:36

Actualizat: 18-11-2023 20:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Poștașii livrează pensiile la domiciliile pensionarilor în perioada 1-15 a fiecărei luni, conform legislației în vigoare. Angajații din sistemul public urmează să beneficieze, între 30 noiembrie și 3 decembrie, de o minivacanță de patru zile.


Pe 30 noiembrie, conform Codului Muncii, românii au zi liberă legală, cu ocazia Sfântului Andrei. De asemenea, și de 1 decembrie, de Ziua Națională a României, salariații vor avea zi liberă. 30 noiembrie pică joi, iar 1 decembrie, vineri. Astfel, între 30 noiembrie și 3 decembrie, salariații din România vor fi liberi.


Așadar, conform surselor
Bugetul.ro, va exista o situație excepțională privitoare la plata pensiilor.


În această seară, la România TV, președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a explicat cum se va face plata pensiilor în luna decembrie 2023.

Ce a declarat șeful Casei de Pensii


Exact cum a fost si in anii precedenti, pensiile nu au intarziat le-am acordat mai devreme, si in decembrie, la fel, pensiile nu intarzie, suntem in grafic sa viram sumele la Posta Romana.

Pentru banci, unde avem conventii incheiate, nu avem intarzieri cum nu am avut de a lungul timpului nicio intarziere”, a spus şeful Casei Naţionale de Pensii, în exclusivitate la România TV.

Ce au spus sursele Bugetul.ro


„În decembrie o să fie o situație excețională, că va fi liber de joi, 30 noiembrie, până luni, 4 decembrie”, au dezvăluit sursele Bugetul.ro.

„Plățile se fac, în mod normal, la finalul lunii anterioare, din Trezoreria Centrală. Nu se virează toți banii în aceeași zi, ci zilnic, în diverse tranșe.

E nevoie de trei, patru, cinci zile de când pleacă din Centrală”, au explicat sursele Bugetul.ro, asigurându-ne că nu vor exista probleme cu plata pensiilor.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri