Șeful diplomației europene susține că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să tăiem cordonul ombilical care leagă economia noastră cu cea rusă şi să întrerupem fluxul care le permite să acumuleze rezerve cu care să-şi finanţeze războiul, scrie agerpres.ro
"Putem face acest lucru la nivel macro", aşa cum a făcut marţi Comisia Europeană, prezentând o directivă pentru reducerea cu două treimi a importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului, dar şi la nivel micro, spune Borrell, care i-a invitat în acest sens pe cetăţenii europeni să mai pună o haină pe ei.
"Cer totodată ca toată lumea să facă un efort individual pentru a reduce consumul de gaz, la fel cum reducem consumul de apă atunci când este secetă şi la fel ca atunci când ne punem o mască pentru a combate un virus", a insistat el, referindu-se la pandemia de coronavirus.
Borrell consideră că "ceea ce am făcut împotriva COVID-19 trebuie să o facem în favoarea Ucrainei. Trebuie să aibă loc o mobilizare a spiritelor, a activităţilor, a atitudinilor individuale, într-un angajament colectiv pentru a face faţă unei sarcini care este fără îndoială istorică", conform agerpres.ro
Şeful diplomaţiei europene: Cetăţenii europeni să dea căldura mai încet în locuinţe
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

25 marEntertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

25 marActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

25 marPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean

25 marSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor
Articole Similare

25 marActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



