După o finală jucată la Roland Garros, un sfert de finală la Wimbledon și mai multe victorii obținute, Simona Halep a câștigat, în 2017, 3.281.302 de dolari. Aceasta se poate lăuda cu suma de 19 milioane de dolari, bani pe care i-a obținut doar din tenis. Simona are planuri mari cu banii câștigați. Aceasta și-a construit o vilă și a investit într-un complex hotelier care se ridică în partea de nord a stațiunii Mamaia.
Potrivit Știripesurse, Simona și-a mai deschis o afacere în Constanța. Este vorba despre o cafenea. Numele localului este "SH Cafe", având inițialele numelui proprietarei. Pe rețelele de socializare, numele a stârnit însă reacții critice, pentru că „SH” este și o prescurtare pentru „second hand”.
Simona Halep dă lovitura! Și-a deschis o nouă afacere
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



